Business Internaţional

10 ani de la căderea băncii Lehman Brothers. 10 ani de la criză. Dinu Cismărescu, French Bakery: Când a venit criza am cedat toate cafenelele către francizaţi şi am rămas cu producţia. A fost singura soluţie

Autor: Cristina Roşca

28.09.2018, 00:07 1349

Lumea aniversează în septembrie 10 ani de la căderea băncii americane Lehman Brothers, care este considerată punctul de plecare în cea mai mare criză din lume, care a măturat totul în cale. Fiind martor la acele vremuri, ZF încearcă să aducă la lumină ce s-a întâmplat în 2008 în România, cum au reacţionat cei care au avut decizia şi puterea, începând de la liderii politici, bancheri, antreprenori sau CEO.

„Toate unităţile pe care le avem sunt acum ope­rate în franciză. Când a venit criza în 2008 am luat decizia de a le ceda partenerilor şi a fost cea mai bună decizie. De fapt, a fost singura soluţie posibilă pentru noi să mergem mai departe“, spune Dinu Cismărescu, fondatorul businessului.

Despre sistemul de franciză, antreprenorul spune că este unul „soft“, adică fără prea multe cerinţe impuse. Există o taxă de franciză de 5.000 de euro, o redevenţă de 3% din venituri, iar zona de patiserie şi cofetărie este asigurată de atelierul familiei amplasat în zona Giuleşti a Capitalei.

„Avem şi parteneri care au renunţat la brand şi au decis să meargă pe cont propriu, dar am păstrat cola­borarea pe zona de panificaţie-patiserie. Avem în total circa 20 de localuri partenere, unora le vindem sendvişuri, altora patiserie sau cofetărie.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO