Totul a început când 16 transportoare blindate de trupe ale Diviziei 801 a Marinei militare ruseşti şi-au părăsit baza închiriată din Crimeea şi au ocupat poziţii defensive lângă oraşele ucrainene din apropiere Kaha, Gvardiiske şi Sevastopol. Soldaţii nu au fost nevoiţi să tragă niciun foc de armă. În aceeaşi zi, la Kiev, preşedintele prorus al Ucrainei Viktor Ianukovici se pregătea să-şi părăsească palatul, scrie EUobserver.
Trupele sale antirevoltă încercau, fără succes, de luni de zile să elibereze centrul capitalei de protestatari. Zeci de oameni au murit acolo. Mulţimea, uneori, ajungea la peste un milion de persoane. Demonstranţii purtau steaguri UE pentru că Ianukovici respinsese integrarea în UE şi promisiunea prosperităţii şi a statului de drept pe care aceasta o aducea.
Oficialii de la Bruxelles care au creionat proiectul acordului de comerţ liber şi de asociere politică UE-Ucraina cu greu şi-ar fi putut imagina ce rol urma să joace acest tratat.
Evenimentele care s-au desfăşurat în următoarele zece luni au redesenat harta Europei şi au deschis un nou capitol al istoriei moderne: Rusia lui Vladimir Putin şi Vestul.
Omuleţii verzi
Odată cu fuga lui Ianukovici, omuleţi verzi – soldaţi ruşi fără însemne militare – s-au răspândit şi au ocupat instituţiile publice din oraşele crimeene. Provocatori ruşi au organizat proteste proruse de mici dimensiuni în Crimeea, în Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.
Mijloacele ruseşti de mass-media au început să difuzeze „ştiri” că „fascişti” vorbitori de ucraineană vin să-i ucidă pe locuitorii vorbitori de rusă din est după „lovitura de stat” organizată de SUA şi de UE. Putin a ieşit şi el la rampă pentru a promova două proiecte: Novorossia şi Russki Mir.
Doctrina Novorossia susţine că estul Ucrainei aparţine Rusiei din motive istorice indiferent de ceea ce spun tratatele internaţionale. Russki Mir, în traducere „lumea rusă”, susţine că Rusia este o civilizaţie unică, cu un destin măreţ şi că forţele ruseşti pot interveni pentru a-i „proteja” pe etnicii ruşi care locuiesc în ţările vecine. Conflictul a escaladat rapid.
Istoria revine
Până la sfârşitul lunii martie, Putin a modificat harta Europei „anexând” Crimeea, un termen nemaiauzit în Europa de când Germania nazistă şi-a anexat Austria în 1938. În august, separatiştii controlaţi şi înarmaţi de Rusia luptau cu înverşunare contra armatei Ucrainei în estul ţării, iar Rusia a tăiat gazele cu care alimenta Ucraina. Până în decembrie, tancuri şi infanterie ruseşti acţionau în sud-estul Ucrainei. Peste 4.000 de ucraineni au murit în război şi peste un milion de persoane şi-au părăsit locuinţele. De asemenea, aproape 300 de oameni, cea mai mare parte cetăţeni UE, şi-au pierdut viaţa când o rachetă a doborât un avion de pasageri.
Războiul hibrid
NATO a denumit noua formă de război practicată de Rusia – un mix de acţiuni militare mascate, de agitaţie politică, mijloace de coerciţie economică şi propagandă – „un război hibrid”. Este vorba de un război care are ca scop legitimizarea autoritarismului lui Putin la el în ţară şi refacerea influenţei Rusiei în statele foste sovietice. Este, de asemenea, vorba despre un război contra NATO şi mai direct contra UE. Putin avertiza că trupele sale pot invada Varşovia, în timp ce avioanele sale de război se angajau într-o campanie de hărţuire a avioanelor şi navelor maritime ale NATO.
Dacă omuleţii verzi apar în micile ţări baltice, membre ale NATO, vor testa articolul V din Tratatul NATO privind apărarea colectivă. Dacă SUA sau Germania nu vor vrea să rişte agravarea confruntărilor cu Rusia, aceasta va însemna sfârşitul alianţei occidentale.
Împrumuturile către Frontul Naţional
În Europa există deja activitate cu tentă de subminare politică. Firme cu conexiuni la Kremlin au finanţat cu credite de milioane de euro Frontul Naţional, un partid de extremă dreapta, anti-UE, din Franţa, pentru a-l ajuta să câştige alegerile din 2017. Rusia colaborează, de asemenea, cu formaţiuni politice anti-UE din Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, Italia, Ungaria şi Letonia.
Există, de asemenea, activităţi de subminare economică. Putin a folosit ispita investiţiilor în conducte de gaze naturale şi ameninţările cu întreruperea livrărilor de gaze pentru a-i învrăjbi pe liderii UE. Furnizorii europeni de armament, companiile petroliere, firmele de inginerie şi băncile au făcut lobby pentru protejarea contractelor lor ruseşti.
Există, totodată, propaganda. Mijloacele ruseşti de mass-media, printre care canalele de televiziune RT şi Sputnik, au transmis din capitalele europene în mai multe limbi poveşti despre „fascişti” ucraineni, lovituri de stat orchestrate de Vest şi despre deviaţiile homosexuale ale UE, în timp ce în publicaţii europene online apăreau avertismente evident proruse privind criza rusească.
Merkel la telefon
NATO şi liderii UE au reacţionat progresiv. Statele NATO au respins cererea Ucrainei pentru armament modern, iar aliaţii est-europeni au cerut noi baze militare. Ei au acceptat să finanţeze întărirea logistică a armatei ucrainene, un război cibernetic şi să supravegheze situaţia. NATO a intensificat patrulele aeriene, a exectuat exerciţii militare în regiunea ţărilor baltice şi s-a angajat să formeze o forţă de intervenţie rapidă până la începutul anului 2015 pentru a bloca scenarii de tipul Crimeea în statele baltice.
UE injectează miliarde de euro şi trimite instructori de securitate pentru a ajuta statul ucrainean post-revoluţionar să implementeze reforme. UE a încercat o varietate de iniţiative diplomatice: discuţii trilaterale despre comerţ şi gaze naturale, negocieri de încetare a focului, summituri informale, discuţii telefonice – cancelarul german Angela Merkel a discutat la telefon cu Putin de peste 40 de ori.
De asemenea, UE a trecut Rubiconul impunând sancţiuni, mai întâi liste negre, apoi măsuri economice cu ţintă precisă contra băncilor şi companiilor energetice ruseşti.
Gazoducte şi sancţiuni
Pregătirile lui Putin au început cu mult înaintea crizei ucrainene. Preşedintele rus a dublat din nou cheltuielile militare în 2012. A câştigat o importantă influenţă economică şi politică în UE când Germania a acceptat în 2005 să construiască gazoductul rusesc Nord Stream. Putin a început chiar mai devreme prigonirea liberalilor pro-europeni din Rusia. Ideologia Russki Mir precede, de asemenea, noua criză. Părţi din UE – printre care Franţa, Italia, Ungaria, Austria şi Partidul Socialist din Germania – s-au arătat dispuse să cedeze teren pentru a reveni la „afacerile normale”.
Pământul sfânt
Dar pe măsură ce timpul trece devine tot mai evident că acest conflict va fi unul de durată. Rusia are nevoie de un pod terestru către Crimeea pentru a-şi putea face noua provincie sustenabilă economic. Merkel a avertizat că dacă forţele lui Putin atacă oraşul ucrainean Mariupol – podul crimeean – noi sancţiuni UE sunt „inevitabile”. Ea a declarat în decembrie că actualele sancţiuni pot fi retrase doar dacă Rusia dă înapoiază teritoriile nou cucerite.
Măsurile luate de UE şi prăbuşirea preţului petrolului va costa Rusia 140 de miliarde de dolari în venituri pierdute în 2014 (6% din bugetul de stat). Hemoragia de capital costă încă 100 de miliarde de ruble, iar rubla s-a prăbuşit la minime istorice.
