Business Internaţional

2019 vine pentru nemţi cu o teamă mai puternică de sărăcie la bătrâneţe

2019 vine pentru nemţi cu o teamă mai puternică de...

Autor: Catalina Apostoiu

04.01.2019, 00:08 3003

Din ce în ce mai mulţi nemţi se tem că se vor descurca foarte greu din punct de vedere financiar la vârsta pensionării, relevă un nou studiu citat de Deutsche Welle. Costurile în creştere ale energiei şi dobânzile scăzute alimentează temerile legate de nesiguranţa financiară.

Peste jumătate din nemţi au astfel de temeri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă E&Y cu privire la încrederea consumatorilor pe 2019.

Cu o populaţie cu un ritm rapid de îmbătrânire, sistemul german de pensii este sub presiune, iar costurile de trai în creştere, dobânzile scăzute şi creşterea numărului de contracte de muncă temporară şi pe salarii mici înseamnă că mulţi nemţi au în faţă dificultăţi în a obţine siguranţă financiară pentru perioada pensionării.

“Mulţi nemţi nu mai cred că pensiile sunt ceva sigur”, spune Bernhard Lorentz, unul dintre autorii studiului. “Politicienii trebuie să ia aceste îngrijorări în serios”.

Pentru al doilea an consecutiv, teama de sărăcie la bătrâneţe a reprezentat categoria cu cel mai alert ritm de creştere. În total, 56% din participanţii la sondaj s-au declarat foarte sau uşor speriaţi de perspectiva nesiguranţei financiare la bătrâneţe, o creştere de 18% faţă de 2017.

Totuşi, nu această temere s-a aflat în vârful clasamentului lucrurilor de care se tem nemţii. Un număr mai mare de oameni au declarat că se tem de boală, poluare şi o “criză a refugiaţilor” în Europa.

Un studiu realizat în 2017 de Fundaţia Bertelsmann din Germania descoperea că sărăcia la bătrâneţe din Germania ar urma să crească de la 16% în 2015 la 20% până în 2036.

În timp ce teama de o încetinire economică în prezent s-a menţinut constantă la 25%, 36% dintre nemţi s-au declarat îngrijoraţi de o reducere a veniturilor, în creştere uşoară faţă de 2017.

Studiul a arătat că nemulţumirea cu privire la nivelul de trai creşte odată cu vârsta, unul din 3 nemţi cu vârste de peste 65 de ani fiind nemulţumit de situaţia financiară. Comparativ, 61% din nemţii cu vârste sub 35 de ani cred că situaţia lor financiară se va îmbunătăţi.

 

Virus-free. www.avast.com
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO