Business Internaţional

2022 va fi anul creşterilor salariale în Europa de Est. Se îndreaptă regiunea către capcana salarii-preţuri sau spre veniturile din Vest?

În Polonia, majorările salariale sunt însoţite de scăderea la zero a TVA la unele alimente. De asemenea, guvernul negociază cu Comisia Europeană micşorarea TVA la carburanţi. În Ungaria sunt reduse impozitele pe muncă.

În Polonia, majorările salariale sunt însoţite de scăderea la zero a TVA la unele alimente. De asemenea, guvernul negociază cu Comisia Europeană micşorarea TVA la carburanţi. În Ungaria sunt reduse impozitele pe muncă.

Autor: Bogdan Cojocaru

02.01.2022, 17:01 3399

Convergenţa veniturilor şi standardelor de viaţă cu cele din statele mai înstărite din Europa de vest este o prioritate pentru guvernele Poloniei şi Ungariei, iar strategia pentru realizarea acestui lucru prevede majorări salariale. 2022 se anunţă un an deosebit de bogat în creşteri de salarii, dar şi în reduceri de taxe. Guvernul de la Budapesta se laudă cu o creştere remarcabilă a salariului minim pe economie, dar şi cu reducerea impozitelor pe muncă pentru a-i ajuta şi pe angajatori. În Polonia, guvernul se remarcă prin diminuarea la zero a TVA pentru anumite alimente.

Europa de Est, cu Polonia şi Ungaria în febră electorală şi cu o penurie de forţă de muncă tot mai acută, trece printr-un boom salarial în goana ei de a ajunge din urmă statele occidentale. Însă regiunea se confruntă în prezent cu cea mai puternică inflaţie din UE, iar veniturile mai mari de obicei hrănesc creşterile de preţuri. Va intra Europa de Est într-un vârtej salarii-preţuri din care nu va mai ieşi decât cu preţul scumpirii creditului?

De pe 1 ianuarie, salariul minim pe economie din Polonia este cu 7% mai mare, fiind stabilit la echivalentul a 640 de euro. De asemenea, specialiştii au calculat că în general salariile poloneze se vor majora cu 8% anul acesta, după creşteri semnificative în 2021.

În Polonia, ca şi în Ungaria, strategia de convergenţă a veniturilor cu cele din statele vest-europene prevede majorarea periodică a salariului minim pe economie, iar acest lucru se reflectă în creşterile de salarii în general. Pentru piaţa poloneză, un reper ar putea fi luna octombrie 2021, când remuneraţiile au urcat cu 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Tot atunci, disponibilizările din servicii, începute după expirarea programului guvernamental de protecţie a locurilor de muncă, probabil că au încetat, după cum au observat analiştii de la ING. Cererea puternică pentru forţă de muncă s-a reflectat în salarii.

Puterea de negociere a angajaţilor este mai mare mulţumită penuriei de forţă de lucru, dar şi inflaţiei ridicate. Apoi, dinamica include şi scumpirile unor materii prime, precum cărbunele, care au reînviat industria minieră, permiţând  companiilor să ofere bonusuri mai mari. Este posibil, de asemenea, ca unii angajatori să fi oferit plăţi suplimetare pentru cei cu salarii ridicate care de anul acesta vor plăti taxe mai mari prin acordul de protecţie socială „New Deal-ul polonez“. Pentru restul societăţii, acordul prevede impozite mai mici.

Analiştii de la ING cred că salariile au înregistrat creşteri de peste 10% în ultimea lună a anului trecut. Datele statistice pun avansul salariului mediu acordat de companii la 9,8% în noiembrie, nivelul brut fiind de aproape 1.300 de euro.

Institutul Economic Polonez estimează majorări salariale de peste 8% în 2022 şi apreciază că un efect secundar va fi persistenţa scumpirilor, mai ales la servicii. Institutul a remarcat că numărul de angajaţi este la un nivel record, iar oferta de locuri de muncă creşte rapid. Sondajele de piaţă arată că firmele sunt dispuse să majoreze salariile, dar şi să transfere costurile suplimentare în preţuri, adică să le transforme într-o povară pentru consumator.  De aceea, analiştii de la ING cred că inflaţia va rămâne ridicată în 2022. Un studiu realizat de compania de recrutare Randstad a găsit că o proporţie record din companii, 48%, intenţionează să crească salariile în 2022.

Procentul este cu 27 de puncte procen­tuale mai mare decât cel calculat la un studiu efectuat în urmă cu jumătate de an. Raportul dintre ponderea firmelor care inten­ţionează să recruteze şi cea a celor care vor să disponibilizeze n-a fost niciodată mai mare din 2008 încoace, a calculat ManpowerGroup.

„Companiile vor concura din ce în ce mai acerb unele cu altele oferind salarii mai mari“, spun economiştii de la Bank Pekao. Inflaţia şi dinamica pieţei muncii dă dureri de cap băncii centrale, care încearcă să stopeze creşterile de preţuri prin majorări de dobânzi, adică prin scumpirea creditului. „Dar o astfel de economie poate cu siguranţă să suporte povara dobânzilor mai mari“, spun analiştii de la Bank Pekao.

În Ungaria, decembrie este de 12 ani o lună a reducerilor de taxe, a majorărilor salariale şi a cadourilor băneşti pentru alegători. Decembrie trecut nu a sfidat tradiţia. Guvernul a anunţat creşterea pensiilor cu 5% şi majorarea cu 20% a salariilor din sectorul culturii şi social. De asemenea, salariile militarilor, poliţiştilor şi profesorilor urcă cu 10%. Guvernul şi angajatorii din sectorul privat au reuşit să se înţeleagă asupra creşterii cu aproape 20% a salariului minim pe economie pentru angajaţii calificaţi. Toate acestea sunt însoţite de scutiri fiscale şi diferite bonusuri şi alocaţii. Pensionarii vor a avea a 13-a şi chiar a 14-a pensie. Economiştii de la Takarekbank estimează că în aceste condiţii în 2022 creşterea salariilor reale nete va fi de 10%. Guvernul le oferă cadouri şi angajatorilor: impozitul pe muncă se va reduce de la 17% la 13% şi va fi desfiinţată contribuţia de 1,5% pentru pregătire vocaţională. E asemenea, vor fi micşorate contribuţiile sociale cu 2,5 puncte procentuale, ceea ce înseamnă  venituri mai mari pentru companii. La primăvară vor fi alegeri considerate critice pentru viitorul politic al premierului Viktor Orban. În Polonia, o reducere remarcabilă de taxe este TVA zero din februarie pentru anumite alimente.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO