Business Internaţional

6 lucruri pe care oricine trebuie să le ştie despre Facebook Messenger

Autor: Alexandra Marcu

18.10.2015, 00:00 20678

Facebook Messenger este una dintre cele mai populare aplicaţii din toată lumea, fiind utilizată de peste 700 de milioane de persoane în fiecare lună. Anul trecut, compania Facebook a lansat Facebook Messenger şi de atunci aplicaţia a trecut prin anumite îmbunătăţiri.

Ştiaţi că puteţi efectua apeluri video sau să trimiteţi bani prin intermediul aplicaţiei?

1. Puteţi face efectua apeluri video gratis, atâta timp cât aveţi conexiune la internet

 Messenger nu este folosit doar pentru a trimite mesaje, aplicaţia permiţând efectuarea apelurilor de voce şi video, ceea ce înseamnă că nu mai aveţi nevoie de un plan tarifar ca să vorbiţi cu cineva din alt colţ al lumii.

Dacă vrei să suni pe cineva prin intermediul aplicaţiei instalate pe telefonul mobil, intră în conversaţia cu persoana respectivă, şi sus, în partea dreaptă este ilustrată o cameră video.

 

 

2. Puteţi trimite bani

Acum, Facebook îţi permite să transferi bani din contul tău bancar prin intermediul aplicaţiei Messenger. Tot ce trebuie să faci este să apeşi pe iconiţa cu trei puncte aranjate orizontal. Aceasta se află în partea de jos a ecranului. Apoi apasă “Plăţi”, introduce suma pe care vrei să o trimiţi, adaugă datele de pe cardul Visa sau MasterCard. Fiecare tranzacţie se efectuează în mod gratuit.

 

 

3. Distribuie locul în care te afli

Când eşti într-o conversaţie, apasă pe butonul cu cele trei puncte din colţul din dreapta jos şi apoi selectează “Locaţie”.

 

 

4. Foloseşte alte aplicaţii utilizând Facebook Messenger pentru a trimite GIF-uri

Aplicaţii precum Giphy se integrează direct în conversaţii, iar acest lucru înseamnă că poţi trimite instant un GIF. Pentru a vedea o listă cu toate aplicaţiile la care ai acces, apasă pe butonul cu trei puncte din dreapta jos, într-o conversaţie cu un prieten.

 

 

5. Foloseşte Messenger-ul şi pe desktop

Pentru a face asta, trebuie doar să intri pe messenger.com şi să te loghezi de pe calculator

 

 

6. Opreşte notificările unei conversaţii

Dacă nu vrei să mai fi deranjat de notificările primite, poţi alege să opreşti acest lucru, fără a ieşi din conversaţie. Trebuie doar să apeşi pe butonul din dreapta sus, unde sunt prezentate opţiunile disponibile, să selectezi “Notificări” şi de acolo să alegi pentru cât timp vrei să nu mai primeşti notificări: 15 minute, 1 oră, 8 ore sau 24 de ore.

 

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO