Business Internaţional

A treia mare bancă din SUA a fost obligată să restituie clienţilor 700 de milioane de dolari, reprezentând comisioane abuzive

A treia mare bancă din SUA a fost obligată să...

Autor: Alexandra Marcu

22.07.2015, 17:37 1531

Nouă milioane de posesori de carduri vor primi despăgubiri substanţiale de la Citigroup după ce autorităţile  din Statele Unite ale Americii au obligat banca să înapoieze 700 de milioane de dolari pentru comisioane abuzive şi a amendat grupul financiar cu încă 70 de milioane de dolari pentru practici înşelătoare pe care le-a aplicat clienţilor, scrie Associated Press.

Hotărârea luată de Biroul Financiar pentru Protecţia Consumatorului care se ocupă cu protejarea consumatorilor de servicii financiare, este cea mai recentă decizie de despăgubire cu o asemenea valoare, a deţinătorilor de carduri.

Citigroup le va restui banii celor 8.8 milioane de clienţi care au plătit pentru nişte anunţuri publicitare şi le va plăti câte 35 de milioane de dolari amenda către Biroul Financiar pentru Protecţia Consumatorului şi Agenţiei Federale, Office of the Comptroller of the Currency, o autoritate de supraveghere bancară.


“Vom continua să descoperim care sunt practicile folosite de bănci pentru a-i forţa de posesorii de carduri de credit să plătească anumite sume pentru publicitate”, a declarat preşedintele Biroului Financiar pentru Protecţia Consumatorului, Richard Cordray.

Citigroup a început să întreprindă acţiuni considerate ilegale încă din anul 2000, dar s-au terminat în 2013, activităţi care acoperă o gamă de produse vândute de Citi şi alte filiale.

Citigroup le-a vândut deţinătorilor de carduri de credit servicii de protecţie împotriva furtului de identitate, oferindu-le o versiune gratuită timp de 30 de zile, iar când posesorii de carduri au instalat acel serviciu de monitorizare a creditului, ei s-au abonat şi la un serviciu add-on fără să ştie, dar care, însă, trebuia plătit.

 

Citi şi-a taxat clienţii care efectuau plăţi prin telefon, cu aproximativ 15 dolari şi nu le-a spus acestora că există şi altă variantă prin care puteau face acest lucru fără a plăti taxe.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO