Business Internaţional

Abordarea mai relaxată a pandemiei a cruţat economia suedeză - bancher de top

Abordarea mai relaxată a pandemiei a cruţat economia...

Autor: Bogdan Cojocaru

17.07.2020, 00:00 146

Reacţia relaxată a Suediei la pandemia de Covid-19 a ajutat economia şi a limitat pierderile din credite ale sectorului bancar, a declarat şeful uneia dintre cele mai mari bănci ale ţării. Johan Torgeby, directorul executiv al SEB, a spus pentru Financial Times că a fost benefic faptul că magazinele, băncile şi şcolile pentru copii mai mici au rămas deschise de-a lungul crizei. „Orice altceva fiind egal, ajuă la calitatea creditelor corporaţiile suedeze“, a spus Torgeby.

„Am văzut clar în consum şi în indicatorii de perspectivă că va fi o scădere mai puţin severă decât în alte ţări europene“, a adăugat el. Se estimează că economia Suediei va avea o evoluţie substanţial mai bună decât majoritatea ţărilor care au impus blocaje, dar mulţi economişti cred că aceasta nu va fi mai bună decât cea a Danemarcei sau Norvegiei, state vecine, ambele adoptând restricţii în efortul de a ţine pandemia sub control. SEB, controlată de vehiculul de investiţii al familiei de industriaşi Wallenberg, este unul dintre cei patru mari creditori care domină economia suedeză şi care au fost mult apreciaţi de investitorii europeni în ultimul deceniu, până când reputaţia i-a fost pătată de o serie de scandaluri de spălare de bani.

Torgeby a spus că Covid-19 a afectat Suedia şi SEB, dar că este prevăzută o „recesiune mai puţin severă“ pentru ţara cu 10 milioane de locuitori. El a explicat că lipsa unor blocaje formale în Suedia a ajutat în special companiile autohtone, dar că grupurile industriale bazate pe pieţele de export au fost afectate în aceeaşi măsură cu concurenţii lor internaţionali. Cu toate acestea, abordarea Suediei s-a dovedit controversată, numărul de victime fiind cu mult mai mare decât la vecinii săi scandinavi. Pe fondul criticilor crescânde, Stefan Lofven, premierul de centru-stânga al ţării, a lansat luna trecută o comisie pentru a cerceta gestionarea crizei. Şeful SEB a avertizat în legătură cu „îngrijorările privind cel de-al doilea val“ al pandemiei, chiar dacă primul se stabilizează în Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO