Business Internaţional

Accident sau sabotaj? Incendiu la casa premierului britanic, Keir Starmer, din nordul Londrei. „Pot doar să spun că prim-ministrul le mulţumeşte serviciilor de intervenţie pentru eforturile lor”

Accident sau sabotaj? Incendiu la casa premierului...

Autor: Valeriu Dănilă

12.05.2025, 19:01 1543

Poliţia investighează un incendiu produs la locuinţa prim-ministrului britanic, Sir Keir Starmer, din nordul Londrei.

Incidentul a avut loc în primele ore ale dimineţii, iar flăcările au afectat intrarea în imobil. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, scrie SkyNews.

Conform unei declaraţii a Poliţiei Metropolitane, forţele de ordine au fost alertate de Brigada de Pompieri din Londra la ora 1:35, luni, 12 mai, cu privire la un incendiu izbucnit la o adresă rezidenţială.

Poliţiştii au intervenit imediat la faţa locului, unde au constatat că focul a provocat pagube la intrarea în locuinţă. Deşi nimeni nu a fost rănit, zona rămâne înconjurată de un cordon de securitate, iar ancheta este în desfăşurare.

Deşi Sir Keir Starmer locuieşte împreună cu familia în reşedinţa oficială de pe Downing Street de la numirea în funcţie, imobilul afectat de incendiu este deţinut în continuare de el şi este închiriat.

Prin intermediul purtătorului său de cuvânt, prim-ministrul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de serviciile de urgenţă: „Pot doar să spun că prim-ministrul le mulţumeşte serviciilor de intervenţie pentru eforturile lor. Este vorba despre o anchetă în desfăşurare, aşa că nu pot comenta mai mult”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels