Business Internaţional

Acordul comercial „istoric“ anunţat de preşedintele american Donald Trump şi premierul britanic Keir Starmer atrage deja critici şi nemulţumiri şi stârneşte confuzie. Ce semnale oferă pentru celelalte ţări?

Acordul comercial „istoric“ anunţat de preşedintele...

Autor: Catalina Apostoiu

12.05.2025, 00:05 334

„Astăzi, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Zilei Victoriei în al Doilea Război Mondial, pre­şedintele Donald J. Trump şi premi­erul Keir Starmer au anunţat un acord comercial istoric, oferind com­paniilor americane acces fără prece­dent la pieţele americane şi întărind în acelaşi timp securitatea naţională a SUA“, scrie pe website-ul Casei Albe. Acordul însă este considerat doar un cadru, iar criticile şi nemul­ţumirile nu au întârziat să apară.

Acordul cu Marea Britanie este primul semnat de SUA cu o ţară ale cărei importuri au fost supuse unor noi tarife impuse de Trump. Pre­şedin­tele american l-a prezentat drept o realizare istorică şi primul pas în efortul său revoluţionar de trans­formare a economiei globale.

Însă pe măsură ce Trump a în­ce­put să dezvăluie detalii privind acor­dul, a devenit clar că acesta nu este nici pe departe înţelegerea „comple­tă şi comprehensivă“ pe care o pro­misese anteriori, sau pactul de co­merţ liber SUA-UK pe care l-a vizat în primul său mandat, scrie Bloomberg.

Cadrul stabilit între cele două părţi conferă SUA acces sporit la pia­ţa britanică şi un proces vamal acce­lerat pentru exporturile către Marea Britanie, în timp ce Marea Britanie a obţinut o reducere limitată a tarifelor pe maşini. Multe alte detalii vor fi negociate ulterior.

Tarifele de 10% pe exporturile britanice rămân în vigoare. Tarifele pe maşinile britanice au fost ajustate, astfel încât primele 100.000 de unităţi importate de SUA de la producători britanici în fiecare an sunt supuse unei rate de 10%, orice autovehicule supli­mentare fiind tarifate cu rate de 25%.

Potrivit CNBC, acordul va crea o „oportunitate de 5 miliarde de dolari pentru noi exporturi“ pentru fermie­rii şi producătorii ameri­cani, inclu­zând exporturi de etanol de peste 700 milioane de dolari şi carne de vită şi alte produse agricole americane de 250 milioane de dolari.

De cealaltă parte, tarifele medii britanice pe bunurile americane vor fi reduse la 1,8% de la 5,1%.

„Din punct de vedere al pieţelor în general, cât şi al celor îngrijoraţi în legătură cu economia americană, acordul este nesemnificativ. Nu e nimic de văzut în el. În mod evident, este un cadru, şi nu un acord propriu-zis“, a declarat Tim Meyer, profesor la Duke University School of Law, pentru Bloomberg.

Starmer a admis că cele două părţi trebuie să „clarifice unele detalii“, dar a catalogat înţelegerea drept „fantastică“. Trump a dat deoparte întrebările dacă nu cumva a lăudat prea mult acordul.

Acordul nu a reuşit însă să tempereze cele mai mari temeri ale companiilor americane privitoare la relaţia comercială dintre cele două ţări. Marea Britanie îşi va menţine taxa pe servicii digitale care afectează marile firme tech americane. De asemenea, cele două părţi nu au decis cum să abordeze planurile lui Trump privitoare la tarifele farma. Iar deşi Marea Britanie a eliminat tarifele pe unele produse agricole americane, ţara şi-a menţinut reglementările stricte legate de standardele americane.

Un grup reprezentând GM, Ford şi Stellantis a criticat dur acordul, spunând că va afecta sectorul auto american, conform Reuters.

Grupul British-American Business şi-a exprimat dezamăgirea că acordul menţine în vigoare tarifele lui Trump de 10% pe multe produse, crescând costurile pentru exportatorii britanici.

Pe lângă critici şi dezamăgire, acordul a stârnit şi confuzie. Cele două părţi au furnizat informaţii diferite privitoare la elemente cheie ale acordului. De exemplu, guvernul britanic a anunţat că tarifele americane pe oţelul şi aluminiul din UK vor fi reduse la zero, în timp ce Casa Albă a precizat că va fi negociat un aranjament alternativ în această privinţă.

Acordul oferă însă unele sugestii privind ce va fi în negocierile viitoare. Trump a decis să încheie un acord cu o ţară care a ales să intre în negocieri ca reacţie la anunţul său iniţial privind tarifele, mai degrabă decât să retalieze, notează Bloomberg.

Potrivit lui Meyer, acordurile viitoare ar putea fi de asemenea limitate.

Trump şi-a menţinut tarifele impuse Marii Britanii la 10%, un avertisment pentru ţările care speră să obţină tarife sub acest nivel.

Trump a semnalizat de asemenea că este dispus să negocieze pe tarife sectoriale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels