O mulţime de proprietari de afaceri mici din SUA contactaţi de Reuters în primăvară declarau că obţin mai greu forme tradiţionale de credit.
Proprietarii de companii mici din SUA au probleme în a obţine finanţare de la băncile tradiţionale în condiţiile în care impactul dobânzilor ridicate şi al falimentelor bancare din urmă cu un an continuă să se facă simţit, planurile de creştere ale acestora având astfel de suferit.
Companiile mici sunt vitale pentru soliditatea economiei americane, un studiu arătând că acestea reprezintă 44% din activitatea economică americană.
Şi constructorii americani de locuinţe întâmpină acum dificultăţi în contractarea de credite, aceştia confruntându-se cu cel mai mare blocaj la nivelul finanţării din ultimul deceniu, în condiţiile în care băncile îţi restrâng creditarea pentru construcţiile de locuinţe cu peste 10%, notează Financial Times.
Trimestrul II din 2024 al fost al cincilea consecutiv în care creditarea pentru construcţiile de locuinţe a scăzut. Cris de Ritirs, economist la Moody’s Analytics, arată că impactul asupra ofertei de locuinţe nu se va simţi probabil imediat, dar cu cât finanţarea rămâne restrânsă mai multă vreme, cu atât constructorii vor suferi în timp.
O criză de creditare pentru sectorul construcţiilor va restrânge oferta, iar preţurile vor rămâne probabil ridicate, adaugă acesta. Accesibilitatea locuinţelor a devenit o problemă economică şi politică majoră în SUA.
Multe dintre băncile regionale care sunt specializate în creditarea constructorilor de locuinţe suferă de pe urma problemelor de pe piaţa imobiliară comercială.
Unele bănci americane, îngrijorate că proprietarii clădirilor de birouri nu-şi vor putea plăti creditele ipotecare, încearcă acum să scape de portofolii de credite acordate în sector, potrivit The New York Times.
Volumul creditelor din sector cu întârzieri de plată de cel puţin 30 de zile a urcat puternic peste nivelul total al rezervelor deţinute de cele mai mari bănci americane anul trecut, scrie Business Insider.
Menţinerea de către banca centrală americană a dobânzilor la un nivel ridicat continuă să pună presiune pe piaţa proprietăţilor comerciale.