Business Internaţional

Acţiunile au loc să coboare şi mai mult

Acţiunile au loc să coboare şi mai mult

Autor: Bogdan Cojocaru

25.08.2015, 00:04 761
Retragerile de pe bursele de acţiuni vor continua până când unul din următoarele lucruri se va întâmpla: pieţele emergente vor reuşi să găsească o metodă de a întrerupe cir­cuitul politicilor monetare sau preţurile vor scădea su­ficient de mult încât să atragă înapoi cumpărătorii, spune Mohamed El-Erian, principalul consi­lier economic al Allianz. Până în 2014 el a fost directorul de investiţii şi CEO-ul PIMCO, o companie a Allianz şi până nu demult cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume.

Cât de mult pot să scadă acţiunile? „Îndeajuns de mult înseamnă mult sub nivelul actual, deoarece acţiunile au fost umflate mai mult decât ar fi natural prin politicile băncii centrale. De aceea, pentru a aduce înapoi investitorii, preţurile acţiunilor trebuie să ajungă sub nivelurile naturale“, a explicat El-Erian la CNBC.

Veşti economice pozitive sau anunţarea de şi mai mult stimul financiar sunt lucrurile de care pieţele au nevoie pentru a se stabiliza. Aceste veşti nu trebuie să vină de la Rezerva Federală americană şi nici de la Banca Centrală Europeană, ci de la ţările emergente.

Fără aceste evoluţii, economiilor emergente le va fi dificil să iasă la suprafaţă mai ales acum, când preţurile materiilor prime scad continuu.

The Wall Street Journal scrie, citând oficiali chinezi, că turbulenţele de pe burse forţează Beijingul să acţioneze, iar acesta intenţionează să inunde sistemul bancar cu lichiditate nouă pentru a contrabalansa efectele devalorizării recente a yuanului.

Creşterea fondurilor disponibile pentru creditare se va face prin reducerea cerinţelor privind depozitele pe care băncile trebuie să le ţină ca rezervă. Cu o astfel de acţiune autorităţile ar răspunde unei economii care nu reuşeşte să coopereze cu liderii săi. Reducerea cerinţelor privind depozitele ar fi a treia pe care banca centrală o face de când a început ciclul de relaxare a politicii monetare.

Takako Masai, analist la Shinsei Bank

„Situaţia începe să arate ca în criza financiară din Asia de la sfârşitul anilor 1990. Speculatorii vând activele care par cele mai vulnerabile.“

Didier Duret, analist la ABN Amro

„Este o panică macro provocată de China. Volatilitatea va persista până când vom vedea date mai încurajatoare de acolo sau politici mai puternice de relaxare monetară.“

Eiji Kinouchi, analist la Daiwa Securities

„China ar putea fi forţată să devalorizeze yuanul şi mai mult dacă economia frânează, iar pieţele de acţiuni au în faţă perspectiva ca yuanul mai slab să amplifice impactul negativ al slăbirii economiei Chinei.“

Thomas Thygesen, analist la SEB

„Creşterea economiei americane şi a economiilor din zona euro pur şi simplu nu este suficient de puternică pentru a împiedica acumularea şocurilor dezinflaţionare globale. China nu pare să fie stăpână pe situaţie.“

Angus Nicholson, analist la IG

„Sunt vremuri importante pentru China, în care bursele sunt în cădere liberă, sistemul bancar este secătuit tot mai mult de lichiditate, retragerile de capital cresc, iar economia încetineşte rapid.“