Business Internaţional

Acţiunile băncilor italiene se prăbuşesc pe bursa de la Milano

 Acţiunile băncilor italiene se prăbuşesc pe bursa de la Milano

Autor: Liviu Chiru

11.07.2011, 18:09 1017

Acţiunile UniCredit, cel mai maregrup financiar italian care deţine pe plan local a opta bancă dupăactive, au pierdut ieri aproape 6%, coborând până la 1,159 euro,înainte să intre într-un regim special detranzacţionare.

Acesta este cel mai scăzut nivelînregistrat din martie 2009, când pieţele financiare europene erauîn vrie iar toate băncile cu prezenţă semnificativă regiune erauputernic penalizate de investitori, pe fondul temerilor privindeconomiile din Europa de Sud-Est. Acţiunile UniCredit auînregistrat atunci un minim istoric de 0,69 euro/titlu.

O scădere chiar mai mare auînregistrat acţiunile IntesaSanpaolo, al doilea mare creditor dinItalia, care au pierdut în şedinţa de ieri peste 8%, coborând la1,516 euro/titlu. Acţiunile se tranzacţionează însă în regimnormal. Şi în cazul Intesa cotaţiile de ieri reprezintă minimulatins din martie 2009. Grupul este de asemenea prezent pe piaţa dinRomânia, însă filiala sa este de dimensiuni medii, cu active sub900 mil. euro.

La cotaţiile de ieri, Intesa aveao capitalizare de piaţă de 26 de miliarde de euro, puţin mai maredecât cea a UniCredit, de 24,5 miliarde de euro.

Temerile investitorilor privindfinanţele Italiei, care s-ar putea confrunta cu o criză similarăGreciei, au declanşat în ultimele zile o nouă furtună financiară pepieţele financiare europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO