Acum se vede cât de importantă este Dunărea pentru viaţă şi economie. În urmă cu un an pe Dunăre puteau circula vase cu 2.000-3.000 de tone de încărcătură. În prezent, cantitatea care poate fi transportată în siguranţă este de numai 200-300 de tone. Dacă în urmă cu un an costurile per tonă erau de 28 de euro, acum sunt de circa 200 de euro

Apa este uneori o bogăţie care pică din cer. Uneori este din abundenţă şi prea multă. Dar când nu mai pică din cer şi nici nu mai curge prin râuri devine preţioasă pentru că nu are înlocuitor. Iar apa utilizabilă se împuţinează. În viitor s-ar putea duce războaie pentru această resursă. Cine con­trolează cursurile de apă are control şi asupra prosperităţii altora. Seminţele conflictelor au fost deja sădite.

Până la venirea acestui viitor sumbru, ţările din Europa de Est trebuie să înveţe lecţiile pe care ni le predă forţat Dunărea acum. Unele ţin de suveranitate, altele de cooperare, altele de respect faţă de bătrânul fluviu sau doar de a deschide ochii şi de a pune osul la treabă.

Săptămâna trecută, cotele Dunării au atins minime istorice peste tot de-a lungul fluviului, aducând ţările din aval în pragul unor crize ener­getice. Transportul pe apă este grav afectat, atât cel de marfă, cât şi cel de pasageri. Ecosistemele sunt şi ele ameninţate. La fel şi mijloacele de trai pentru milioane de persoane a căror existenţă depinde de al doilea fluviu ca mărime din Europa.

În multe regiuni, pompele care alimentează canalele de irigaţii nu mai ajung la apă. Crescă­toriile de peşte trag semnale de alarmă. Pescarii cu bărci nu mai au unde să-şi întindă plasele. Acolo unde înotul în Dunăre este o atracţie turistică sau ceva normal pentru comunităţile locale, o activitate încurajată şi reglementată de autorităţi, apa a devenit prea infestată cu bacte­rii. Înotul a devenit periculos pentru sănătate. Acum se vede care oraş sau comună îşi ges­tio­nează bine şi care nu apele reziduale.

Cea mai mare problemă pe care o creează Dunărea acum este cea a energiei. Austria are mai multe hidrocentrale pe fluviu, de care se ocupă compania VERBUND. Aceasta a anun­ţat că producţia de electricitate este cu 30% sub normal şi a explicat că de obicei în această perioadă „ar trebui să utilizăm apa rezultată din topirea zăpezilor. Dar din cauza încălzirii globale, ninge din ce în ce mai puţin“.

Austria este o ţară muntoasă, renumită pen­tru gheţarii din Alpi. Mai jos pe Dunăre, vineri centrala nucleară de la Paks producea doar la jumătate din capacitate, cu avertismen­tul că toate cele patru reactoare vor fi închise până luni. În ultimele două luni, Paks a con­tribuit cu 40% la producţia de energie a Unga­riei. Noaptea, când nu se poate produce energie solară, centrala contribuie cu 65%.

Autorităţile europene au fost alertate. Premierul Peter Magyar a vorbit de începutul uneia dintre cele mai severe crize de energie din ultimele decenii şi a îndemnat populaţia şi consumatorii industriali la cumpătare în ceea ce priveşte consumul de electricitate la orele de vârf, mai ales seara, şi se pare că aceasta s-a con­format. Unele autorităţi locale au luat măsuri pentru reducerea consumului de curent electric. Şi în clădirea Parlamentului şi în toate clădirile instituţiilor de stat au fost luate astfel de măsuri. Sunt restricţii locale severe şi la consumul de apă. Premierul a comunicat prin mesaje video transmise de televiziuni şi pe reţelele de socializare.

Comunicarea din partea MVM, compania naţională de electricitate care se ocupă de Paks, a fost şi ea impecabilă, cu explicaţii clare pri­vind situaţia şi ce măsuri va lua şi când. Situaţia din Ungaria a fost complicată de defecţiuni la una din unităţile unei mari termocentrale de lângă Budapesta. Unul dintre miniştri a avertizat că seceta tinde să se permanentizeze şi că în viitor un milion de unguri vor ajunge să trăiască în zone în curs de deşertificare.

În aceste condiţii, în presa maghiară se insistă pe ideea ca Ungaria să-şi construiască un baraj pe Dunăre. Acesta ar rezolva unele din problemele privind insuficienţa apei pentru irigaţii şi pentru buna funcţionare a centralei de la Paks. Serbia şi România au barajele lor pe Dunăre. Pe partea sârbă, hidrocentrala Porţile de Fier 1 produce la o treime din capacitate.

Instalaţia contribuie în vremuri normale cu până la 20% la producţia de electricitate din Serbia. Cotele scăzute ale fluviului au afectat şi activitatea unei termocentrale. Cărbunele are o contribuţie de 60%, însă apa scăzută îngreu­nează livrările de combustibil cu barja. Pe Dunăre sunt trei centrale nucleare.

Dintre toate, cea de la Kozlodui, Bulgaria, a rezistat cel mai mult neafectată de cotele joase ale fluviului. Autorităţile bulgare au anunţat că au încă de la începutul lunii iulie un plan de acţiune şi de măsuri de urgenţă gândit pentru situaţia actuală şi că se coordonează cu autorităţile din Serbia pentru a folosi barajul de la Porţile de Fier (Derdap în sârbă) pentru a ajusta volumul Dunării astfel încât Kozlodui să aibă apă suficientă. Cele două reactoare ale cen­tralei reprezintă aproape 35% din capaci­tatea de producţie de electricitate a Bulgariei.

Cernavodă, centrala nucleară a României, are şi ea două reactoare. Unul a fost oprit la înce­putul săptămânii trecute, când începea reducerea producţiei şi la Paks. Oprirea celui de-al doilea a fost un eşec din punctul de vedere al comunicării, în condiţiile în care premierul este în conflict cu compania care se ocupă de centrală. Kozlodui este mai aproape de Porţile de Fier şi se alimentează cu apă direct din cursul principal al Dunării.

Cernavodă este mult mai în aval, în Dobrogea, şi se alimentează cu apa necesară cerinţelor tehnologice din Canalul Dunăre-Marea Neagră, care la rândul lui preia apa din Dunărea împărţită în două de Balta Ialomiţei.

În teorie, fiind pe cursul inferior al Dunării, Cernavodă ar trebui să beneficieze de aportul de apă al Argeşului şi Oltului. Pe Olt, capacitatea de retenţie a apei în lacurile de acumulare este redusă de colmatarea puternică. Argeşul este un firicel de apă după ce trece de Bucureşti.

Transportul pe Dunăre este drastic limitat şi în unele locuri blocat, aşa cum este cazul unor treceri cu bacul din România în Bulgaria. Un vapor de croazieră cu peste 200 de pasageri a eşuat pe nisip lângă Vidin. Pentru a evita astfel de situaţii, tour-operatorii anulează rezervările.

Croazierele internaţionale pe Dunăre sunt un segment important al sectorului transporului naval din Ungaria. Această activitate aduce 600.000 de turişti în Ungaria în fiecare an, ceea ce reprezintă venituri semnificative pentru bugetele locale.

În iulie, rezervările a scăzut cu 18%. În ceea ce priveşte transportul de marfă, în urmă cu un an pe Dunăre puteau circula vase cu 2.000-3.000 de tone de încărcătură. În prezent, cantitatea care poate fi transportată în siguranţă este de numai 200-300 de tone. Capacitatea limitată duce la creşterea cererii pentru transport şi a preţurilor.

Dacă în urmă cu un an costurile per tonă erau de 28 de euro, acum sunt de circa 200 de euro, potrivit presei din Bulgaria. Acolo, din cauza secetei, mai multe comune aflate de-a lungul Dunării au probleme cu furnizarea apei. Mai multe rezervaţii naturale şi habitate umede sunt în pericol. În Ungaria, vineri, mai multe sute de mii de oameni rămăseseră fără acces la apă din cauza suprasolicitării sistemelor de aprovizionare.