Business Internaţional

Adidas îşi clădeşte un imperiu chinez

Adidas îşi clădeşte un imperiu chinez

Autor: Catalina Apostoiu

06.07.2017, 00:00 1151
China este viitorul businessului din domeniul sportului, iar împreună cu ministerul educaţiei Adidas se asigură că va face parte din acesta, devansându-şi rivala mai mare Nike, scrie Handelsblatt. În China, compania bavareză se dezvoltă mai puternic decât în orice altă parte: veniturile i s-au triplat aici din 2010, cu marje de 35%, mai ridicate decât pe orice altă piaţă. Pentru a-şi accelera şi mai mult creşterea, gigantul din domeniul articolelor sportive colaborează strâns cu ministerul educaţiei din China. Printre altele, Adidas s-a angajat să ofere pregătire pentru 50.000 de profesori chinezi de sport, care vor preda mai apoi în peste 20.000 de şcoli unui număr de 20 milioane de tineri. Cooperarea este parte unei mai ample strategii de expansiune. „Vom pătrunde în noi oraşe, avem oportunităţi extraordinare în retailul online şi ne ajută faptul că politicienii chinezi vor cu adevărat să investească în facilităţi sportive şi pregătire“, spune Colin Currie, directorul Adidas pentru China. Adidas nu s-a preocupat niciodată de asocierea cu regimuri nedemocratice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO