Business Internaţional

Administraţia Biden cere Congresului SUA fonduri de 33 de mld. de dolari pentru Ucraina şi pentru securitatea Europei

Administraţia Biden cere Congresului SUA fonduri de 33...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

28.04.2022, 18:45 94

Administraţia Joseph Biden va cere Congresului SUA fonduri suplimentare de 33 de miliarde de dolari pentru asistenţă destinată Ucrainei, în contextul războiului cu Rusia, precum şi pentru intensificarea prezenţei militare americane în Europa, afirmă oficiali guvernamentali de la Washington.

Proiectul care va fi prezentat Congresului de la Washington prevede fonduri suplimentare pentru asistenţă în materie de securitate, economică şi umanitară.

Planul de 33 de miliarde de dolari conţine 20,4 miliarde de dolari pentru asistenţă militară şi în materie de securitate, informează CNN. Sunt prevăzute fonduri de 8,5 miliarde de dolari pentru asistenţă economică directă destinată Administraţiei de la Kiev, conform agenţiei Reuters.

De asemenea, sunt prevăzute fonduri pentru intensificarea eforturilor SUA de a consolida securitatea Europei, în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina, potrivit CBNC.

Nu este clar cât de rapid va fi adoptat acest proiect de Congresul Statelor Unite. Casa Albă cere Congresului şi facilitarea modalităţilor juridice de punere sub sechestru a activelor oligarhilor ruşi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO