Business Internaţional

Administraţia Chinei condamnă decizia Statelor Unite ale Americii privind expulzarea diplomaţilor chinezi care au pătruns ilegal într-o bază militară americană

Administraţia Chinei condamnă decizia Statelor Unite...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

16.12.2019, 16:45 121

Administraţia Chinei a condamnat vehement decizia Statelor Unite de expulzare a doi diplomaţi chinezi, cerând Washingtonului să revină asupra deciziei, care constituie o încălcare a Convenţiei de la Viena, a transmis luni Ministerul de Externe de la Beijing.

"Acuzaţiile Statelor Unite la adresa personalului diplomatic chinez ignoră în mod sever realitatea", a declarat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, citat de agenţia Reuters.

"Îndemnăm puternic Statele Unite să corecteze greşeala, să anuleze decizia şi să protejeze drepturile personalului chinez potrivit Convenţiei de la Viena privind Relaţiile Diplomatice", a adăugat Geng Shuang.

Administraţia Donald Trump a expulzat în secret doi diplomaţi chinezi suspectaţi că au pătruns în mod neautorizat într-o bază militară din statul american Virginia, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times. Incidentul, care nu a fost dezvăluit, a avut loc la sfârşitul lunii septembrie într-o bază militară a Forţelor speciale americane din Norfolk, Virginia. Doi angajaţi ai Ambasadei Chinei din SUA au pătruns în mod neautorizat cu un vehicul în baza militară americană, fiind urmăriţi şi blocaţi de personalul militar prezent. Autorităţile americane suspectează că unul dintre diplomaţi este agent chinez de spionaj.

În urma incidentului, Washingtonul i-a expulzat pe cei doi diplomaţi chinezi. Nici Statele Unite, nici China nu au anunţat public decizia de expulzare, dar, pe 16 octombrie, Departamentul de Stat american a anunţat restricţii privind activităţile diplomaţilor chinezi, cerându-le să anunţe autorităţile despre orice deplasări pe teritoriul american, inclusiv pentru cele în scop de cercetare. Ambasada Chinei din SUA a acuzat că noile măsuri "încalcă prevederile Convenţiei Viena".

Este prima dată în peste 30 de ani când Statele Unite expulzează diplomaţi chinezi suspectaţi de spionaj.

Conform unor surse, incidentul din baza militară a fost rezultatul unei neînţelegeri. Cei doi diplomaţi chinezi şi soţiile acestora au ajuns cu maşina la intrarea în baza militară, dar, deoarece nu aveau autorizaţii, un militar le-a spus să parcurgă câţiva metri înainte, să întoarcă vehiculul şi să plece. Însă vehiculul a demarat fără a întoarce, fiind urmărit şi blocat în interiorul bazei militare. Oficialii chinezi susţin că nu au înţeles bine indicaţiile în limba engleză. Serviciile secrete americane suspectează că oficialii chinezi au testat vigilenţa personalului bazei militare americane, pentru a putea trimite ulterior un alt agent de spionaj. Incidentul intervine în contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi China, principalele economii ale lumii şi rivali strategici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO