Business Internaţional

Aeroflot va efectua zboruri spre Teheran doar în timpul zilei pentru a reduce riscurile

Aeroflot va efectua zboruri spre Teheran doar în timpul...

Autor: Mircea Olteanu

18.01.2020, 11:48 62

Compania aeriană rusă Aeroflot a renunţat la zborurile în timpul nopţii spre Teheran, toate cursele spre această destinaţie fiind reprogramate pentru perioada zilei, după ce un avion de pasageri ucrainean a fost doborât accidental de apărarea antiaeriană iraniană, relatează site-ul agenţiei Tass

"Credem că în timpul zilei, există mai multe şanse de a identifica un avion şi există mai puţine riscuri. Acesta este motivul pentru care Aeroflot şi-a reprogramat zborurile", a declarat Alexander Neradko, şeful Agenţiei Federale de Transport Aerian din Rusia.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul unui avion de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit după prăbuşirea unui aeronavei. Autorităţile iraniene au recunoscut că avionul a fost doborât din greşeală. Zeci de persoane au fost arestate în cadrul investigaţiei.

Între timp, Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei îndeamnă companiile aeriene europene să evite deocamdată spaţiul aerian iranian. Sfatul urmează o recomandare anterioara privind interzicerea zborurilor deasupra Iranului, la o altitudine mai joasă de 7.62 de kilometri, a companiilor aeriene din Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO