Business Internaţional

Aeroportul Otopeni: După prima oră de grevă sunt 30 de întârzieri şi apar primele curse anulate

Aeroportul Otopeni: După prima oră de grevă sunt 30 de...

Autor: Anca Olteanu

30.05.2017, 10:46 85

„Vom încerca să procesăm cea mai mare parte a curselor la ora programată, astfel încât, la ora programată se va putea decola. În măsura în care se va putea decola, pasagerii să fie deja pregătiţi în zona de îmbarcare, astfel încât întârzierile lor să fie cât mai mici. E important că pasagerii să ţină legătură cu companiile aeriene, pentru că primele informaţii de acolo le primesc”, a spus Valentin Iordache.

Potrivit acestuia, în fiecare zi obisnuită din această perioadă a anului sunt programate 150 de aterizări şi 150 de decolări, pe întreg parcursul zilei. Deocamdată, „sunt trei curse anulate. Pasagerii nu mai au de ce să vină la aeroport. Prin asistenţa companiei aeriene, vor fi, probabil, reprogramaţi pentru altă dată”, a menţionat oficialul.

Pe Aeroportul Otopeni sunt afectate de greva controlorilor de trafic toate cursele care urmau să decoleze sau să aterizeze după ora 9.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO