Business Internaţional

Agenţia americană S&P reduce ratingul Poloniei în urma politicilor noului guvern

Andrej Duda, preşedintele Poloniei

Andrej Duda, preşedintele Poloniei

Autor: CătăIina Apostoiu

18.01.2016, 00:00 461
Mult timp Polonia, cea mai mare economie est-europeană, a fost un factor de stabilitate economică şi politică în regiune. Acum, Polonia şi-a văzut ratingul redus de una dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară pentru prima dată, S&P avertizând că politicile noului guvern pun în pericol instituţiile ţării, potrivit Bloomberg. Agenţia a redus ratingul datoriilor Poloniei la BBBplus, al treilea cel mai scăzut rating de investiţii, în prima decizie referitoare la ratingul ţării din 2007. Perspectiva este una negativă, ceea ce înseamnă că există cel puţin una din trei şanse ca o nouă decizie de retrogradare să survină în următoarele 24 de luni. Fitch Ratings şi-a afirmat ratingul A- într-o declaraţie separată. Din momentul în care a câştigat o majoritate parlamentară fără precedent în alegerile din octombrie anul trecut, partidul Lege şi Justiţie (PiS) încearcă să-şi exercite influenţa asupra instituţiilor de stat, limitând supervizarea opoziţiei asupra serviciilor secrete şi sporindu-şi influenţa asupra curţii instituţionale şi mass-media, acţiuni care au generat proteste stradale în cea mai mare economie estică a UE. Ministerul polonez de finanţe a caracterizat decizia S&P drept una „de neînţeles”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO