Business Internaţional

Agenţia Internaţională de Energie: Ieftinirea petrolului ar putea continua în 2015

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Mădălina Bodârlău

17.11.2014, 00:04 503

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) anticipează că petrolul va continua să se ieftinească în prima jumătate a anului viitor, în condiţiile în care preţul barilului de petrol Brent, de referinţă pentru piaţa internaţională a scăzut deja cu aproximativ 30% faţă de iunie 2014, aducând preţul benzinei din România la nivelul de dinaintea introducerii taxei de 7 cenţi pe litru. Perspectivele sunt proaste pentru Rusia, cel mai mare exportator de energie la nivel mondial, însă preşedintele Vladimir Putin susţine că ţara poate face faţă situaţiei cu ajutorul rezervelor de peste 400 de miliarde de dolari ale statului.

Potrivit analizei AIE, începe un nou capitol în istoria pieţelor petrolului. Raportul dintre cerere şi ofertă sugerează că mai e cale lungă până ca preţurile să crească. Dacă nu vor apărea întreruperi ale livrărilor, presiunile de reducere a preţurilor ar putea continua şi în prima jumătate a anului 2015.

Preţul petrolui Brent, de referinţă pentru bursa de la Londra, a coborât pentru prima dată în ultimii patru ani sub pragul psihologic de 80 de dolari, ajungând la 77,92 de dolari pe baril săptămâna trecută, cu 30% mai puţin decât era la jumătatea lunii iunie, în pofida conflictelor sângeroase din ţări precum Liban sau Irak, care au printre cele mai mari rezerve de petrol, scrie Financial Times.

“Preţurile mai mici ale petrolului, împreună cu frânarea cererii în Europa şi mai ales în Asia, arată că trebuie să ne reevaluăm toate aşteptările. În ceea ce priveşte energia, Asia va avea propria ei evoluţie, care este diferită de cea din Occident. În Europa şi oriunde altundeva, deşi creşterea cererii există, aceasta nu coincide cu creşterea salarială sau cu cea a consumului”, notează Antoine Halff, unul dintre autorii analizei AIE.

Scăderea abruptă a cotaţiei barilului de petrol a dat naştere unor discuţii referitoare la posibilitatea ca statele membre ale OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), să reducă producţia de petrol pentru a susţine creşterea preţurilor, motiv pentru care reprezentanţi ai acestor ţări se vor întâlni la sfârşitul lunii la Viena.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a spus că economia rusă, “lovită” de sancţiunile Occidentului şi de colapsul monedei naţionale se pregăteşte pentru o reducere “catastrofală” a  a preţului ţiţeiului, situaţie pe care statul rus o poate suporta, mulţumită unor rezerve bugetare de peste 400 de miliarde de dolari.

“Luăm în considerare toate scenariile, inclusiv aşa‑numita tăiere catastrofală a preţurilor resurselor de energie. Unei ţări ca Rusia îi este mai uşor să facă faţă situaţiei. De ce? Pentru că suntem producători de petrol şi gaze naturale şi administrăm rezervele de aur şi de valută şi rezerva guvernului într‑un mod cumpătat”, a spus Putin, citat de Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO