Business Internaţional

Alimentul care, dacă este consumat săptămânal, creşte IQ-ul copiilor şi îi ajută să doarmă mai liniştiţi

Alimentul care, dacă este consumat săptămânal,...

Autor: Alex Ciutacu

14.01.2018, 18:27 5300

Copiii care consumă peşte în fiecare săptămână dorm mai liniştit şi au un IQ mai ridicat, arată un nou studiu, potrivit The Telegraph.

Cercetătorii de la Universitatea din Pennyslvania, Statele Unite, susţin că părinţii ar trebui să ia în considerare schimbarea alimentaţiei celor mici în loc să piardă nopţile aşteptând ca aceştia să adoarmă.

Studiile anterioare au demonstrat că acizii graşi omega-3, care se regăsesc în peşte, pot îmbunătăţi inteligenţa şi somnul, ceea ce poate duce la o îmbunătăţire a IQ-ului. Dar, este prima dată când cele trei elemente sunt conectate într-un studiu.

Cercetătorii cred că somnul îmbunătăţit de omega-3 este factorul care influenţează IQ-ul, mai mult decât acizii graşi în sine.

„Dacă părinţii adoptă acest tip de alimentaţie pentru copilul lor, ar putea fi mult mai uşor să îi pună la culcare”, spune Profesorul Adrian Raine.

Pentru a efectua acest studiu, cercetătorii au întrebat 541 de elevi, cu vârste cuprinse în intervalul 9-11 ani, să completeze chestionare cu privire la cantitatea de peşte pe care aceştia o consumă, iar apoi le-a fost măsurat IQ-ul. În final, părinţii acestor elevi au fost chestionaţi cu privire la calitatea somnului copiilor lor.

Echipa de cercetători a descoperit că acei copiii care mănâncă peşte în fiecare săptămână au un scor IQ mai mare cu 4,8 puncte, decât cei care mănâncă rar sau niciodată. Cei care mănâncă peşte cel puţin o dată pe lună, au un scor mai ridicat cu 3,3 puncte.

Oamenii de ştiinţă recomandă includerea peştelui în alimentaţia copilului începând cu vârsta de doi ani, iar apoi să fie sporit consumul de-a lungul timpului.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO