Business Internaţional

Ambasadorii statelor UE se reunesc duminică pentru a purta discuţii pe tema Brexit

Ambasadorii statelor UE se reunesc duminică pentru a...

Autor: Teodora Marinescu

20.10.2019, 11:13 81

Ambasadorii statelor membre în Uniunea Europeană urmează să aibă o reuniune duminică, în contextul în care Parlamentul de la Londra a amânat votul privind acordul Brexit, relatează site-ul publicaţiei Financial Times.

Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, a informat că Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislaţiei asociate Acordului Brexit va dura cel puţin câteva luni.

În acest context, statele membre UE ar putea alege să ţină un summit de urgenţă pentru a dezbate acordarea unei noi amânări privind Brexit, sau să răspundă la cerere printr-o procedură scrisă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO