Business Internaţional

Amenintata de faliment, General Motors cauta cu disperare parteneri

12.10.2008, 18:27 19

General Motors (GM), cel mai mare constructor american de automobile, poarta discutii cu Cerberus Capital Management, fondul privat de investitii care a preluat compania Chrysler, pentru o posibila fuziune sau parteneriat, conform afirmatiilor a cinci persoane care au legatura cu discutiile, scrie Bloomberg.

Inainte de a demara discutiile cu Cerberus, GM a negociat o posibila fuziune cu Ford, dar discutiile s-au incheiat in momentul in care conducerea celei de a doua a decis ca va continua ca firma independenta.
Impreuna cu Chrysler, cel de-al treilea constructor de masini ca marime din SUA, vanzarile globale ale GM vor depasi vanzarile Toyota Motor, cel mai mare producator auto din lume dupa vanzari. Companiile auto din Detroit (GM, Ford si Chrysler) au suferit mari pierderi financiare si sunt constranse sa stranga lichiditati, ca urmare a crizei creditelor care a stopat acordarea de imprumuturi pentru dealeri si pentru cumparatori, ducand vanzarile auto din SUA spre cel mai scazut nivel din 1991 incoace.
"Ar putea fi o consolidare clasica. Interesul ar fi de a reduce costurile", a declarat John Casesa, partener la firma de consultanta Casesa Saphiro Group din New York.
Insa companiile nu au anuntat nimic in legatura cu posibila fuziune. "Din motive care tin de politica firmei, Chrysler nu confirma sau infirma natura intalnirilor de afaceri", a declarat Lori McTavish, purtator de cuvant al companiei Chrysler.
Cerberus a achizitionat 80,1% din actiunile companiei Chrysler in luna august a anului 2007, si a anuntat ca incearca sa cumpere si restul titlurilor.
O fuziune sau o alianta intre cei doi producatori auto ii va transforma intr-o companie mai productiva, intrucat Rick Wagoner, directorul executiv al GM, va decide luarea unor masuri de inchidere a fabricilor si de reducere a locurilor de munca pentru maximizarea profitului. Cele doua companii au discutat despre o posibila fuziune si in 2007, insa Dieter Zetsche, directorul executiv al Daimler, a declarat ca au discutat doar despre dezvoltarea unor modele de masini.
GM ar putea depasi Toyota, cel mai mate producator auto din lume, odata ce vanzarile Toyota au fost anul trecut mai mari decat cele ale GM cu numai 3.000 de vehicule. Vanzarile totale ale Chrysler din 2007 au fost de 2,7 milioane de automobile si camioane.
Multe dintre modelele produse de GM si Chrysler coincid. Ambele au modele sedan, pickup si SUV si ambele depind de camioanele usoare pentru mai mult de jumatate din valoarea vanzarilor. Acest lucru i-au facut vulnerabili in fata rivalilor asiatici, care isi focalizeaza activitatea pe vanzarea de automobile cu consum redus, iar preturile benzinei au crescut la un nivel record in iulie.
GM, Ford si Chrysler se confrunta cu riscul unui faliment, odata ce criza creditelor a redus vanzarile din SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO