Cel mai mare lac de acumulare de pe insula grecească Naxos a secat. În locul lui a rămas un bazin cu nămol pe care până şi broaştele testoase se chinuie să-l traverseze. În aval, apa de mare a pătruns în sistemele de irigaţii, punând în pericol preţioasele culturi de cartofi ale localnicilor. Mai jos, spre sud, pe insula Karpathos, autorităţile au impus restricţii în privinţa nivelului de apă din piscine.
În Sicilia, din singurul lac natural al insulei italiene a mai rămas doar o băltoacă. Pe Capri, autorităţile au raţionalizat draconic apa de băut pentru localnici după ce probleme tehnice au limitat accesul la preţiosul lichid. Turiştii au fost trimişi cu scandal pe continent. Insulele greceşti se confruntă cu o criză de apă chiar când sezonul turistic atinge apogeul. Dar şi în Spania este criză de apă, şi Portugalia are probleme.
Nici Berlinul, oraş construit pe o mlaştină, nu mai are apă suficientă. De aceea, guverne şi autorităţi din diferite locuri din Europa au pornit în căutarea unor noi surse de apă. Pe insulele greceşti şi în ţările cu deschidere largă la mare, sursa este evidentă, chiar marea. Apa de mare poate fi transformată în apă potabilă cu ajutorul uzinelor de desalinizare. În schimb, Berlinul vrea să capteze mai multă apă de ploaie.
Ungaria a inaugurat în 2022, an de secetă cruntă în Europa, unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare ale sale, Tisza-Túr. Acesta poate prelua apă din fluviul Tisa în timpul inundaţiilor şi are rol important în alimentarea cu apă a regiunii atunci când este deficit.
Acesta a costat 85 de milioane de euro, dar vine într-un moment când tendinţa din Europa este de readucere a cursurilor râurilor la forma lor naturală. Însă această investiţie poate atrage atenţia la situaţia acumulărilor deja existente şi folosite economic în Europa. Neîntreţinute, acestea se colmatează, iar capacitatea lor de retenţie este astfel diminuată. Aceasta înseamnă mai puţine rezerve de apă în lunile sau, de câţiva ani, anotimpurile secetoase. România, cu o reţea de râuri mari extinsă şi cu relief muntos şi deluros, are cele mai multe lacuri de acumulare din regiune.
Menţinerea capacităţii de retenţie a lacurilor şi decolmatarea lor este importantă în condiţiile în care în urmă cu doi ani şi anul trecut nivelurile apei din acumulările din mai multe state europene, cum sunt Spania şi Germania, au atins minime record din cauza consumului şi a secetei. Spania stă şi ea bine la capacitatea lacurilor de acumulare. Este chiar lider în UE la acest capitol. Totuşi, nu are apă.
În urmă cu câteva zile guvernul central a aprobat un proiect de 100 de milioane de euro pentru construirea unei uzine de desalinizare uriaşe în provincia Málaga, care se confruntă cu o criză prelungită de apă provocată de o secetă severă prelungită. Investiţia face parte dintr-un program mai larg, de 513 milioane euro, de realizare a unei infrastructuri antisecetă care include proiecte şi uzine de desalinizare a apei în Almería şi Catalonia. Noile instalaţii de desalinizare din Málaga ar trebui să fie puse în funcţiune în 2028 şi apa dulce produsă va fi folosită pentru consum în gospodării şi irigaţii. Proiectul este finanţat cu fonduri europene. Spania are circa 800 de centrale de desalinizare a apei marine şi continuă să se confrunte cu penurie de apă an de an. Şi în Portugalia, care şi ea are numeroase lacuri de acumulare, guvernul a propus construirea unei uzine de desalinizare a apei marine, în regiunea Algarve.
Însă acolo proiectul se loveşte de rezistenţa localnicilor, care nu-şi vor distrusă plaja, o arie naturală protejată. La soluţia desalinizării apei din mare pentru a obţine apă potabilă s-au oprit şi autorităţile de pe insula grecească Thasos. Berlinul a ales o cale inedită - strânge apa de ploaie. Nu are acces la mare, însă până la un moment dat în istorie a fost un oraş al apelor. Cu secole în urmă o mlaştină, Berlinul a trecut de la un oraş care încerca să împiedice ca abundenţa de ape subterane să nu se reverse la suprafaţă la unul care se chinuie să-şi păstreze pădurile verzi, scrie AFP. Peste doi ani, o gaură imensă din inima Berlinului va deveni cel mai mare rezervor al capitalei germane. „Înainte, scopul era evacuarea apei de ploaie pentru a putea traversa oraşul fără a fi nevoie să-ţi pui cizme de cauciuc“, a explică Stephan Natz, purtătorul de cuvânt al serviciilor de management al apei din Berlin, de la marginea craterului adânc de 20 de metri.
În 2018, oraşul a adoptat o „schimbare de paradigmă“ şi acum găseşte modalităţi de a stoca apa de ploaie atât pentru a combate seceta, cât şi pentru a preveni inundaţiile cauzate de torenţi. În esenţă, se aplică conceptul de oraş burete, care a apărut ca teorie în anii 1970 şi care şi-a găsit adepţi în centrele urbane în creştere din Statele Unite, China şi Europa. „Distribuţia ploii este acum mai neregulată, adică secetele sunt urmate de ploi puternice şi de o încălzire din ce în ce mai mare, care la rândul său creşte evaporarea“, a spus Natz. Sistemul de canalizare vechi de 150 de ani din Berlin nu poate face faţă potopurilor de astăzi. „În caz de ploi abundente, apele se amestecă şi umflă râul Spree, provocând moartea peştilor şi poluare“, a spus Natz. În acelaşi timp, Berlinul s-a confruntat cu lipsuri severe de apă în ultimii ani, deoarece seceta din capitală lasă pământul prea uscat pentru a absorbi precipitaţiile bruşte şi puternice. Drept urmare, apele subterane ale capitalei încă nu au revenit la nivelul normal după cinci ani de secetă, potrivit Institutului Leibniz de Ecologie a Apelor Dulci. „Berlin este unul dintre cele mai uscate locuri din Germania“, a spus Darla Nickel, directorul agenţiei care gestionează apa de ploaie în capitală. Un simbol al transformării în curs, rezervorul de apă uriaş în construcţie se află chiar în mijlocul oraşului, la mai puţin de doi kilometri de Poarta Brandenburg. Lacul, cu un diametru de 40 de metri, va colecta aproape 17.000 de metri cubi de apă – sau de cinci ori capacitatea unui bazin olimpic. Va stoca apa de ploaie înainte de a o trimite la o staţie de tratare. Pe lângă megalacul de acumulare, Berlinul cere acum noilor proiecte de locuinţe o strategie de colectare a apei pluviale. Rezultatul: cartiere verzi cu lăculeţe artificiale care dau un plus de frumuseţe şi natural peisajului urban.