Business Internaţional

Americanii au primit liber la vin

18.05.2005, 18:58 17

Conform unei decizii a Curtii Supreme din SUA, statele americane nu isi mai pot impiedica cetatenii sa cumpere vin din podgoriilor altor state, informeaza BBC News. Decizia anuleaza o lege in vigoare de 70 de ani si permite statelor sa reglementeze comertul cu alcool din alte state. Totodata, li se permite acum consumatorilor sa cumpere vin prin intermediul Internetului. Aceasta decizie ar putea contribui si la o reducere a preturilor, prin eliminarea intermediarilor de pe piata americana de vin care in 2003 era estimata la aproximativ 21,6 miliarde de dolari, conform datelor furnizate de Wine Institute. Retailerii de dimensiuni mai mari precum Costco Wholsale si Wal-Mart doreau sa poata negocia direct cu producatorii de vin pentru a obtine preturi mai bune. Curtea a decis ca prevederea care interzicea vanzarea directa catre consumatorii din New York si Michigan era neconstitutionala. In prezent 26 de state americane permit vanzarea directa catre consumatori, iar alte 24 de state inca mai sustin vechea prevedere si tind sa creada ca vanzarile directe catre consumatori ar putea conduce la cresterea consumului de bauturi alcoolice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO