Business Internaţional

Analiştii spun pe ocolite că SUA manipulează piaţa petrolului

Sursa foto - AFP

Sursa foto - AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

22.10.2014, 00:03 1437
Preţul petrolului s-a redus cu aproape 25% de la maximul atins în iunie, provocând dezbateri aprinse despre cauzele şi efectele acestei prăbuşiri şi dacă cineva conduce cu intenţie cotaţiile pe acest trend descendent şi de ce ar face aceasta. 

Unul din motivele de­clinului preţurilor este ma­jorarea producţiei ameri-cane, iar în acest context presa rusească afiliată gu­ver­nului a „mirosit“ un com­plot american. Ziarele şi televiziunile amintesc de creşterea atât de bruscă şi de abruptă a producţiei saudite în 1985 încât a paralizat economia sovietică şi a dus la prăbuşirea URSS. Unii analişti occidentali par să încline şi ei spre această idee.

„În mod clar unul din motivele pentru care preţurile sunt jos este că avem ofertă uriaşă din SUA. Nu ştiu dacă SUA încearcă să manipuleze preţurile dar este clar că are interes ca preţurile să fie mici, în special pentru a le folosi în negocierile cu Rusia“, a spus Yoel Sano, analist la grupul de cer­cetare Business Monitor International, citat de CNBC.

Patrick Legland, analist la Société Générale, spune că nu are o imagine în profunzime a situaţiei, dar atrage atenţia că sunt o „coin­cidenţă interesantă“ scăderea preţurilor şi ofensiva politică antirusă a Washingtonului.

Petrolul Brent, extras din Marea Nordului, se tranzac­ţionează la aproximativ 85 de dolari pe baril. Bugetul de stat al Rusiei ia în calcul un preţ al petrolului extras din regiunea Uralilor de 96 de dolari pe baril. Sberbank a calculat că pentru ca bugetul să fie echilibrat, cotaţia va trebui să fie de 104 dolari pe baril. Preţul de 80 de dolari pe baril poate costa Rusia 2% din PIB.

Preţurile mici nu sunt o veste la fel de proastă pentru Arabia Saudită, un prinţ al industriei mondiale a pe­trolului.

Această ţară are rezerve de lichidităţi vaste care pot amortiza scăderea veniturilor. În aceste condiţii Arabia Saudită preferă să menţină producţia deoarece preţurile mici îi presează pe rivalii geopolitici Rusia şi Iran.

În SUA, preţurile mici se traduc prin costuri mai mici pentru populaţie şi companii. Principalul motor de creştere a economiei americane sunt cheltuielile populaţiei. Analiştii de la Citigroup au calculat că preţurile petrolului american ar trebui să scadă la 50 de dolari pe baril pentru ca producţia să fie nerentabilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO