Business Internaţional

Anglo-suedezii de la AstraZeneca au suspendat testele pentru vaccinul anti-Covid din cauza unor efecte secundare neprevăzute

Anglo-suedezii de la AstraZeneca au suspendat testele...

Autor: Alex Ciutacu

09.09.2020, 12:55 2741

Gigantul farmaceutic AstraZeneca a anunţat marţi suspendarea temporară a testelor pentru vaccinul anti-Covid pe care îl dezvoltă alături de Universitatea Oxford, după ce compania a observat o serie de efecte secundare neprevăzute, potrivit CNBC.

Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie a sărit astăzi în apărarea deciziei companiei, susţinând că nu este neapărat un pas în spate. În acelaşi timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis că cel mai important aspect al viitorului vaccin trebuie să fie aplicarea lui fără repercursiuni neprevăzute asupra pacienţilor.

„Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru cu vaccinul dezvoltat la Oxford, iar suspendarea este o procedură standard atunci când vor să investigheze o anumită evoluţie”, a transmis Matt Hancock, secretarul pentru Sănătate din Marea Britanie.

AstraZeneca a transmis către CNBC că suspendarea testelor „este o procedură de rutină care se aplică de fiecare dată când apare un efect neprevăzut în timpul probelor, care este investigat”.

AstraZeneca a început testele luna trecută şi este una dintre cele trei companii aflate în stagii avansate de dezvoltare. Celelalte companii sunt Pfizer şi Moderna, după ce ambele au început testele la finalul lunii iulie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO