Apa este o resursă finită. Când vor începe războaiele pentru apă? În Europa de Est, Dunărea prea scăzută a făcut imposibilă funcţionarea mai multor reactoare din Ungaria şi România, aducând aceste ţări în pragul unei crize energetice

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a sugerat că ţara sa ar putea schimba cursul râului Ibar pe teri­to­riul ei ca răspuns la ceea ce el numeşte presiuni asupra sârbilor kosovari din partea autorităţilor de la Priştina. Cu alte cuvinte, Kosovo nu va mai primi apă din Serbia. Vucic probabil că nu s-a gândit când a spus aceste lucruri că râul Ibar aduce apă şi pentru sârbii kosovari.

Acestea sunt declaraţii care amintesc că ten­siunile care au dus la izbucnirea sângeroa­selor războaie iugoslave din anii ’90 persistă. De data aceasta, voalat, Vucic, fost ministru al propagandei într-unul din guvernele liderului sârb autoritar Slobodan Miloşevici, ameninţă cu un război al apei. 2026 arată cât de preţioasă şi vulnerabilă este această resursă chiar şi în Europa, un continent cu munţi, gheţari, râuri, lacuri şi fluvii.

La începutul acestui an, în ianuarie, ONU trăgea un semnal de alarmă, printr-un studiu cuprinzător, că lumea intră într-o „eră globală a falimentului apei“. Falimentul apei, sau hidric, este definit în general ca o stare cronică şi structurală în care omenirea consumă şi poluează mai multă apă dulce decât poate natura să reînnoiască, depăşind definitiv capacitatea hidrologică a planetei.

Studiul ONU îl defineşte ca extragerea excesivă persistentă din apele de suprafaţă şi subterane în raport cu fluxurile regenerabile şi nivelurile sigure de epuizare; şi pierderea ire­versibilă sau prohibitiv de costisitoare a capita­lului natural legat de apă. Prin contrast, există şi noţiunea de „stres hidric“, care reflectă o presiune ridicată dar, totuşi, reversibilă, şi cea de „criză a apei“, care descrie şocuri acute care pot fi depăşite.

Cu marile râuri şi fluvii, cu Dunărea şi Rinul, la cote scăzute record, Europa se con­fruntă cu o criză a apei care produce alte crize. În Germania, o asociaţie a transportatorilor navali a avertizat că în curând apele Rinului ar putea atinge în unele locuri cote atât de joase încât tranzitul vapoarelor şi barjelor va fi imposibil, Astfel, o arteră importantă de alimentare cu apă şi mărfuri pentru uriaşa economie germană va fi obturată. Rinul va fi împărţit în două. Se va putea circula, însă, între portul Amsterdam şi Köln.

În Europa de Est, Dunărea prea scăzută a făcut imposibilă funcţionarea mai multor reac­toare din Ungaria şi România, aducând aceste ţări în pragul unei crize energetice. Centrala maghiară de la Paks, rămasă cu un singur re­actor funcţional din patru, şi acesta la capaci­tate redusă, a primit ajutor nesperat de la ploi din Austria. Dunărea creşte şi a permis repor­nirea unei turbine a reactorului 3. Însă progno­zele hidrologice sunt pesimiste. În câteva zile, apele Dunării pe secţiunea unde este amplasată centrala urmează să-şi reînceapă retragerea şi să ajungă din nou la cote critice. Aceasta înseamnă că veştile nu sunt bune nici pentru centrala de la Cernavodă, rămasă cu un reactor din două în funcţiune.

În Europa, unele ţări sunt mai vulnerabile decât altele la o criză a apei. La ponderea afluxului din teritorii învecinate în resursele de apă dulce regenerabile, Ungaria stă cel mai prost în UE, cu o cotă de peste 95% (media pe termen lung), potrivit datelor Eurostat. Urmează Olanda (89%) şi Bulgaria (83,5%). La Polonia, ponderea este de 13%.

Cu 3,8%, România ocupă printre cele mai bune poziţii în Uniune. Este pe locul doi, după Finlanda, dacă din clasament sunt excluse statele insule sau care formează peninsule, adică nu au vecini. România ocupă, însă, primul loc în UE (dacă nu sunt luate în considerare Malta şi Cipru, insule) la deficitul de apă (water scarcity). Eurostat cuantifică acest gen de penurie prin indicele exploatării apei, WEI plus, măsurând consumul de apă ca procent din resursele de apă dulce regenerabile disponibile pentru un anumit teritoriu şi perioadă. La România, indicele este de 21%.

Spre comparaţie, Malta, care nu are râuri sau lacuri permanente, are o cotă de 34,1%, iar Ciprul, care, la fel, nu are cursuri de apă permanente, are 71%. Letonia, Croaţia, Suedia şi Slovacia stau cel mai bine, cu procente mici, de sub 0,5%. Media UE este de 5,8%. Polonia este puţin peste medie, cu 6,3%. La Bulgaria şi Ungaria, cotele sunt de 1,2% şi 1,7%. Eurostat atrage atenţia că la unele ţări situaţia apei poate fi gravă în perioadele secetoase din vară şi se poate înrăutăţi din cauza nevoilor agriculturii, ale populaţiei şi turismului.

În aceste condiţii, la penurie sezonieră Grecia (indice WEI plus de 37,4%) a întrecut România (33,9%) în trimestrul III din 2023, după cum arată un studiu al Agenţiei Europene pentru Mediu. Valorile mai mari de 20%, aşa cum este cazul României, indică penurie de apă, iar cele de peste 70% arată penurie severă.

La începutul acestei veri, Comitetul Economic şi Social European, o instituţie a UE, a avertizat că apa este o problemă de securitate economică în Europa. Acesta a arătat că Europa investeşte în prezent aproximativ 55 de miliarde de euro în apă în fiecare an, dar se confruntă în continuare cu un deficit anual de investiţii de aproximativ 23 de miliarde de euro. Până în 2030, vor fi necesare până la 255 de miliarde de euro doar pentru alimentarea cu apă şi canalizare, pentru se respecta legislaţia UE privind apa.

În acelaşi timp, investiţiile în apă generează randamente economice puternice. Fiecare euro investit creează aproximativ 2,35 euro în producţie economică, în timp ce fiecare miliard de euro investit susţine aproximativ 16.000 de locuri de muncă.