• Leu / EUR4.8793
  • Leu / GBP5.7839
  • Leu / USD4.8008
Business Internaţional

Apare concurenţă europeană pentru agenţiile de rating americane care au provocat criza

Apare concurenţă europeană pentru agenţiile de rating americane care au provocat criza

Autor: Ciprian Botea

02.05.2012, 13:41 1054

Roland Berger Strategy Consultants va definitiva în curând organizarea operaţională a unei agenţii europene de rating şi va finaliza strângerea de fonduri, un număr important de entităţi financiare acceptând să sprijine această iniţiativă.

"În prezent, în urma unor negocieri intense desfăşurate în toata Europa, un

număr semnificativ de organizaţii financiare au acceptat să sprijine fondarea unei astfel de agenţii de rating globale de origine europeană. Vom încheia în curând strângerea de fonduri şi vom definitiva organizarea operaţională a unei noi agenţii independente. La acest moment suntem în proces de a finalize cadrul instituţional şi corporatist", a declarat Markus Krall, senior partner al Roland Berger Strategy Consultants.

Agenţiile de rating Standard&Poor's, Moody's şi Fitch au fost acuzate că au contribuit la declanşarea crizei financiare şi economice recente, accordând calificative foarte bune pentru instrumente financiare îndoielnice. În ultimii ani, agenţiile au trecut în extrema cealaltă diminuând semnificativ ratingurilor mai multor bănci şi ţări, ceea ce a accentuat criza datoriilor suverane.

În luna iunie 2011, ca reacţie la sugestia Parlamentului European de a fonda o agenţie Europeană de rating, Roland Berger Strategy Consultants a iniţiat demersuri pentru crearea unei astfel de instituţii globale de

origine Europeană.

Markus Krall va deveni CEO fondator al noii agenţii de rating, urmând să renunţă la poziţia sa de senior partner al companiei internaţionale de

consultanţă.

Roland Berger Strategy Consultants va continua să sprijine proiectul atât

conceptual, cât şi financiar. În acest scop, Burkhard Schwenker va contribui iniţial la organizarea unui Comitet de Consultanţă pentru noua agenţie de rating, devenind totodată primul sau membru.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8793
Diferență: -0,1146
Ieri: 4.8849
Azi: 4.8008
Diferență: -0,0208
Ieri: 4.8018
Azi: 5.7839
Diferență: -0,4818
Ieri: 5.8119
Azi: 5.0325
Diferență: -0,3525
Ieri: 5.0503