Grijile ministrului Andrej Babis sunt întemeiate. O nouă criză ar complica lupta băncii centrale cehe pentru protejarea coroanei, moneda naţională. Cu dobânda de politică monetară la 0,05% din 2012, instituţia nu va mai avea unde să se ducă decât în neexploratul teritoriu negativ dacă investitorii iau cu asalt coroana pentru a se pune la adăpost.
„Toată lumea vorbeşte despre Brexit ca de o mare problemă, însă acestea sunt speculaţii. Sănătatea unora dintre băncile italiene ar putea fi o problemă mai mare pentru Europa“, a scris Babis pe Twitter.
Pentru economistul danez Lars Christensen, băncile italiene sunt în criză, dar una deosebită, care subliniază deficienţele zonei euro. Criza, explică Christensen, are puţin de a face cu ce s-a întâmplat înainte de 2008 şi mai mult cu eşecul politicilor monetare şi cu deficienţele zonei euro. Criza bancară italiană este consecinţa creşterii prea slabe a PIB-ului nominal al Italiei. Din cauza problemelor economice structurale, această ţară ar fi trebuit să aibă o liră (vechea monedă) semnificativ mai slabă, dar pentru că Italia este în zona euro, economia primeşte condiţii monetare mult prea aspre. O consecinţă este că traiectoria economiei s-a dus mult sub trendul de dinainte de criză. Aceasta a cauzat creşterea accentuată a creditelor neperformante şi a datoriilor toxice.
Înainte de 2008 nu a existat vreo „bulă“ italiană care să iasă în evidenţă în mod deosebit (criza băncilor spaniole s-a datorat prăbuşirii pieţei imobiliare) şi nu sunt semne că băncile italiene au fost mai iresponsabile decât altele, dar chiar şi cele mai conservatoare instituţii financiare vor avea probleme dacă PIB-ul nominal coboară cu 25% sub trendul de dinaintea crizei. Trebuie reţinut că economistul danez are o firmă de consiliere financiară şi experienţă în cercetarea de piaţă pentru bănci, prin urmare ştie să atragă publicul prin scenarii tragice şi exagerări.
Ziarul german Die Welt a realizat un top al expunerilor diferitelor sisteme bancare din lume la obligaţiunile suverane italiene folosind date de la Banca Reglementelor Internaţionale. Pe primul loc s-au plasat băncile franceze, cu o expunere de 280 de miliarde de dolari. Pe locul doi stau băncile germane, cu împrumuturi de 92,7 miliarde de dolari. Următoarele poziţii sunt ocupate de băncile spaniole - 49,4 miliarde dolari - şi americane - 47,7 miliarde de dolari. Băncile britanice au o expunere de 32,9 miliarde de dolari. Instituţiile de credit japoneze, olandeze şi elveţiene stau pe următoarele locuri.
Edward Harrison de la Business Insider explică şi el legătura dintre economie şi problemele băncilor italiene, dar şi de ce Deutsche Bank este cea mai evidentă verigă slabă din sistem (şi poate de ce cea mai mare bancă germană a cerut recapitalizarea masivă a sistemului bancar european).
Ştim de ceva timp, scrie Harrison, că multe dintre băncile europene sunt zombie, incapabile să majoreze creditarea din cauza lipsei de capital. În Italia, lipsa de creştere economică a făcut acestă situaţie mult mai gravă. De când Italia a adoptat euro în 1999, economia ei a crescut foarte rar cu mai mult de 2%.
Scăderea PIB-ului de 5,5% din 2009 este mai mare decât orice creştere înregistrată în această periodă. Iar creşterea creditării din Italia este negativă din 2012.
În ceea ce priveşte Deutsche Bank, că această bancă are probleme este evident din înjumătăţirea cotaţiilor acţiunilor şi din yieldul de 11% al obligaţiunilor sale convertibile (CoCo bonds convertibile în acţiuni dacă se întâmplă ceva anume, instrumente alternative care menţin solvabilitatea). Iar CDS-urile (instrumente financiare considerate indicatori ai riscului) Deutsche Bank sunt la cote istorice. Cu alte cuvinte, pieţele nu au încredere în banca germană.
Acum, ce se întâmplă în Italia va influenţa şi ce se întâmplă în Germania. Acolo, Berlinul este preocupat de starea finanţelor publice. O dovedesc schimbarea constituţiei pentru a limita deficitul bugetar şi eforturile ministrului Schaueble de a duce la capăt planul „schwarze null“ – fără datorii noi.
Faptul că Germania a încălcat mult timp condiţiile din Tratatul de la Maastricht privind datoriile şi deficitul face ţara, cea mai mare economie din UE, de ruşine. Schaueble vrea să schimbe situaţia. De aceea, ministerul german de finanţe va lupta până în pânzele albe pentru a nu salva cu bani de la stat Deutsche Bank, dacă aceasta va avea probleme. Schaueble va insista pe aplicarea regulilor noi de redresare şi rezoluţie bancară ale UE. Dacă Deutsche Bank va fi obiectul unui bail-in, în care pentru salvarea sau falimentul băncii plătesc acţionarii, creditorii şi o parte din deponenţi, şi băncile italiene le trebuie aplicat acelaşi tratament.
