Emiratul Abu Dhabi va deveni cel mai important investitor încadrul Glencore în condiţiile în care unul din fondurile suveraneale emiratului va prelua un pachet din acţiunile grupului detrading în domeniul materiilor prime în cadrul celei mai importantelistări din Europa din acest an, scrie The Telegraph.
Alţi investitori importanţi sunt de asemenea aşteptaţi să fieanunţaţi în cadrul prospectului listării. Printre aceştia s-arputea număra managerii de fonduri Blackrock şi Fidelity, Governmentof Singapore Investment Corporation (GIC), fondul suveran al ţăriiasiatice, banca elveţiană UBS, Pictet şi Credit Suisse, cât şicompania minieră chineză Zijin Mining.
Aceştia ar putea achiziţiona o treime din acţiunile puse învânzare. Glencore intenţionează să vândă un pachet de 15-20% dinacţiunile companiei.
Dacă cererea va fi ridicată, suma obţinută în urma IPO-ului arputea depăşi 12 miliarde de dolari. Grupul îşi va desfăşuralistarea principală în Londra, acesta fiind aşteptat a constituicel mai mare IPO înregistrat vreodată de bursa londoneză, şi ceasecundară în Hong Kong.