Business Internaţional

​Argintul şi aurul continuă să se aprecieze

​Argintul şi aurul continuă să se aprecieze

Autor: Departamentul Economic

04.07.2016, 09:45 114

Aurul de asemenea a crescut cu 0,88%, la 1.348 dolari uncia, potrivit Reuters.

"Brexitul a creat tot felul de temeri şi incertitudini în piaţă. Aurul şi argintul, după cum se aştepta, sunt cei mai mari câştigători, pentru că sunt active sigure şi sunt căutate de investitori", a spus Tobin Gorey, unul dintre analiştii de la Commonwealth Bank of Australia.

Nichelul, care este folosit în producţia de oţel inoxidabil, a rămas în jurul valorii de 10.000 de dolari tona în Londra, după o creştere de 5,6% vineri. Creşterea a fost datorată unui anunţ al guvernului din Filipine, care vrea să auditeze operaţiunile miniere. Mai puţin de o treime dintre minele din ţară sun în conformitate cu standardele internaţionale.

Preţul petrolului a crescut la 50,41 dolari barilul, în urma anunţului că producătorii americani au suferit pierderi în aprilie faţă de anul precedent.

Pierderile au fost mai mari chiar şi decât producţia totală a unor ţări OPEC, semnalând succesul strategiei pentru petrol al grupului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO