Eurogrupul, clubul informal al miniştrilor de finanţe din zona euro va suferi o schimbare de leadership în acest an, iar una dintre cele mai jenante întrebări la care noii săi şefi va trebui să răspundă este de ce mai există acest organism, scrie Financial Times.
„Există argumente puternice pentru abolirea sa“, spune un oficial al UE angajat de instituţia care a început să activeze înainte de lansarea monedei unice europene în 1998.
Semnele de întrebare au început odată cu plecarea lui Hans Vijlbrief, preşedinte al puternicului grup de lucru care pregăteşte reuniunile Eurogrupului. Mario Centeno, preşedinte al eurogrupului şi ministru de finanţe al Portugaliei, nu este aşteptat de asemenea să caute un al doilea mandat la expirarea actualului mandat în vară.
Cele două poziţii au fost în mod tradiţional împărţite între ţările nordice şi cele sudice. Ministrul spaniol al economiei Nadia Calvino este aşteptată să se numere printre favoriţii pentru poziţia lui Centeno. Indiferent de cine va ajunge în această poziţie va trebui să justifice existenţa clubului. Lipsa de utilitate a acestuia pare să fi devenit clară în ultimul an.
„Şi-a pierdut scopul“, se plânge un diplomat. Un factor cheie din spatele schimbărilor este reprezentat de includerea în creştere a ţărilor noneuro la masa discuţiilor. Oficialii se plâng că numărul mai mare de miniştri afectează capacitatea decizională a eurogrupului, care a devenit esenţială în timpul crizei datoriilor din Grecia. Există de asemenea un număr în scădere de politici care necesită atenţia exclusivă a ţărilor euro. Astfel, apare în mod justificat întrebarea ce ar trebui să facă miniştrii în fiecare lună?
Lucas Guttenberg de la Jacques Delors Centre din Berlin crede că vina aparţine liderilor din zona euro. „Eurogrupul a lucrat bine când i s-a indicat clar ce să facă. Dar din 2012 nu a mai avut parte de astfel de ghidare“, spune acesta. „Dacă liderii nu vor fi în continuare dispuşi să se hotărască cel fel de zonă euro vor, nu este clar de ce mai avem nevoie de eurogrup în afara vremurilor de criză“.
Cel care ar putea oferi eurogrupului un nou raison d’être este Charles Michel. Preşedintele Consiliului European va juca cu siguranţă un rol mai activ în promovarea zonei euro comparativ cu predecesorul său polonez Donald Tusk.
Michel a sugerat că îşi va folosi platforma pentru a promova rolul internaţional al monedei unice. Dacă acest lucru va fi suficient pentru a păstra relevanţa eurogrupului rămâne de văzut.
