După acţiunea militară a SUA în Venezuela, preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat revendicările asupra Groenlandei, iscând temeri serioase de securitate în Europa. Guvernele europene resping anexarea, dar spaţiul lor de manevră este limitat militar şi politic, iar experţii spun că o confruntare deschisă cu Washingtonul ar implica riscuri serioase.
Analiştii consideră că o descurajare semnificativă poate fi realizată nu prin mijloace militare, ci economice, scrie Portfolio citând Handelsblatt. Cel mai drastic plan de contingenţă este pe masă: statele membre ale UE şi Marea Britanie deţin peste 2.000 de miliarde de dolari sub formă de titluri de stat americane, astfel încât o vânzare coordonată de obligaţiuni ar putea creşte semnificativ costurile de finanţare ale SUA şi ar putea pune presiune strategică asupra Washingtonului, cu preţul unor riscuri serioase pe piaţa globală.
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a subliniat că există deja acorduri valabile pentru protejarea Groenlandei, însă mai multe ţări solicită un factor de descurajare european comun.
Analiştii, inclusiv Jacob Kirkegaard de la Bruegel, văd declaraţiile lui Trump ca pe o demonstraţie politică de forţă şi avertizează că Europa nu va putea împiedica anexarea pe cale militară.
Au existat dezbateri ample despre posibilele mijloace de descurajare europene. S-a sugerat că ţările europene şi-ar putea spori prezenţa militară în Groenlanda, consolidând astfel poziţia Danemarcei şi transmiţând un mesaj politic către Washington.
De asemenea, s-a discutat despre posibilitatea ca Europa să exercite presiuni prin impunerea de restricţii asupra funcţionării bazelor militare americane de pe continent sau chiar prin ameninţarea cu contramăsuri economice. Cu toate acestea, opţiunile respective ar fi în primul rând semnale politice, cu o descurajare militară reală limitată.
Jacob Kirkegaard consideră că Europa nu ar putea împiedica anexarea Groenlandei pe cale militară dacă SUA ar alege această cale. El consideră că răspunsul european ar trebui să se limiteze în primul rând la mijloace politice şi diplomatice. În această situaţie, nu armatele europene, ci instituţiile politice interne americane ar putea fi adevăratele frâne.
În acest context, consideră el, strategia europeană nu ar trebui să se bazeze pe o demonstraţie de forţă, ci pe o comunicare clară a riscurilor.
Totuşi, există o armă nucleară economică în mâinile Europei, care, în cazul Ucrainei, a fost deja discutată de ţările Coaliţiei de Voinţă.
Statele membre ale UE şi Marea Britanie deţin împreună titluri de stat americane de peste 2.000 miliarde de dolari, astfel încât o mişcare coordonată ar putea creşte semnificativ costurile de finanţare a datoriei guvernamentale americane şi ar slăbi încrederea în dolar pe termen scurt.
Cu toate acestea, experţii avertizează că o astfel de mişcare ar prezenta riscuri semnificative nu doar pentru SUA, ci şi pentru pieţele financiare globale şi europeni.
