În ultimul deceniu, cel mai mare lac artificial din Europa a transformat un colţ pârjolit de soare din Portugalia rurală într-o oază. Alqueva, un lac care irigă o zonă aproximativ de mărimea New York City, a atenuat impactul căldurii extreme şi secetelor asupra regiunii prin garantarea unei surse de apă în timpul perioadelor lipsite de precipitaţii.
Investitorii au luat cu asalt regiunea. „A schimbat complet peisajul şi economia“, arată Diogo Vasconcelos, preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Sud. „Dar cu schimbările climatice, avem mai puţine precipitaţii, astfel că toată lumea apelează la apa din Alqueva, ca la o soluţie magică“.
Însă abundenţa apei din lac a iscat conflicte între grupuri de fermieri portughezi şi spanioli şi tensiuni între investitori locali şi străini, scrie Financial Times.
Sub sistemul actual, apa este furnizată în funcţie de suprafaţa de teren, indiferent de cât de eficient este aceasta folosită. Cotele pentru ferme sunt stabilite pe baza suprafeţei acestora, înmulţită cu ratele de utilizare a apei pentru culturile acestora. Compania de stat Edia, care administrează sistemul de irigaţii, este cea care stabileşte ratele respective.
Însă unii investitori fac presiuni pentru schimbarea acestui sistem, aceştia dorind o rupere a legăturilor legale dintre apă şi teren şi posibilitatea ca apa să fie tranzacţionată de către cumpărători.
Susţinătorii spun că în acest fel apa ar fi direcţionată către fermele cele mai dispuse să plătească pentru şi să scoată profit maxim din fiecare picătură. Alţii sunt sceptici, însă, spunând că nu este o problemă economică, ci una politică.
Dezbaterea privitoare la oportunitatea de a pune un preţ pe apă şi de a o tranzacţiona iscă întrebări cum ar fi: pentru cine este infrastructura publică de apă? Ar trebui statul să încerce să maximizeze veniturile din culturi oferind fermelor care utilizează tehnologie de ultimă oră capacitatea de a oferta pentru mai multă apă, în detrimentul fermelor, adesea deţinute de localnici, cu infrastructură mai veche?
Iar pretenţiile altor grupuri de interes ar trebui soluţionate de către stat, sau o piaţă?
Antonio Saraiva, care conduce Portugal Nuts, un grup ce reprezintă ceea ce acesta numeşte „producători moderni“ de alune şi Migdale, şi-ar dori ca actualul sistem să fie înlocuit cu o piaţă în care preţul apei să fie stabilit în mod competitiv, iar drepturile de a o consuma tranzacţionate.
În Australia, cât şi în California, pieţele pentru drepturi la apă s-au dovedit controversate. Criticii argumentează că în mod structural acestea conferă fermelor mai mari, adesea deţinute de investitori străini, un avantaj în detrimentul comunităţilor locale şi fermelor tradiţionale de familie.