Business Internaţional

Asemănări şi deosebiri între criza din 1998 şi situaţia actuală din Rusia

Asemănări şi deosebiri între criza din 1998 şi...

Autor: Bogdan Cojocaru

16.12.2014, 17:40 1443

Preţul petrolului, în picaj. Monedele ţărilor emergente, în cădere liberă. Venezuela, în criză financiară, iar Rusia în incapacitate de plată.

Anul era 1998.

Pieţele emergente de astăzi au un comportament asemănător cu cel de atunci. Cu toate acestea, au existat modificări esenţiale care le-ar putea ajuta pe cele mai multe dintre ele să scape de efectele cirzei. Bloomberg a analizat asemănările şi diferenţele dintre situaţia de acum şi cea din 1998. 

Asemănări:

 
* Scăderea preţului petrolului: cotaţiile petrolului destinat pieţei americane s-au retras cu 48% din iunie, la aproximativ 55 de dolari barilul, punând presiune pe veniturilor unor ţări exportatoare precum Rusia şi Venezuela, scrie Bloomberg.
 
 
* Deprecierea monedelor: un indice al Bloomberg care include 20 dintre cele mai tranzacţionate monedele emergente s-a prăbuşit pe 15 decembrie la minimul din 2003. Printre monedele care s-au remarcat în mod deosebit negativ sunt rubla, lira turcească şi rupia indoneziană.
 
 
* Politica Rezervei Federale americane: Fed aşează fundaţiile pentru prima majorare de dobânzi de după 2006, ceea ce riscă să dreneze capital din economiile emergente. Cele mai vulnerabile ţări sunt cele cu deficite de cont curent mari precum Turcia şi Brazilia. O serie de majorări de dobânzi efectuate de Fed la mijlocul anulior Õ90 a provocat deprecieri ale valutelor emergente şi defaultul Rusiei.
 
 
Diferenţe:
 
* Cursuri de schimb flexibile: Economiile în curs de dezvoltare au permis cursurilor de schimb să fluctueze, în timp ce în anii Õ90 cele mai multe dintre ele aveau cursuri fixe. Slăbirea monedelor alimentează inflaţia, dar în acelaşi timp stimulează creşterea economică făcând exporturile mai ieftine.
 
 
* Rezervele valutare: rezervele valutare pe care le au acum economiile emergente le eclipsează pe cele pe care le aveau în anii Õ90. Rezervele acestorea se situează în prezent la 8.100 miliarde de dolari, faţă de 659 miliarde de dolari în 1999, potrivit datelor FMI.

* Datoria: În loc să se împrumute în dolari, guvernele se finanţează cu precădere în valute locale, sitem care le permite să-şi plătească datoriile fără să apeleze la rezervele străine. Datoria externă însuma 26% din PIB-urile cumulate ale statelor emergenete, în scădere de la nivelul de 40% înregistrat în  1999, conform datelor FMI.

 
 
* Dobânzile: În timp ce ratele de dobânză cresc în unele ţări în curs de dezvoltare, nivelulurile acestore sunt doar o fracţiune din cât erau în 1998. Atunci, în Rusia, unele dobânzi pe termen scurt au fost majorate cu peste 100%. În Brazilia dobânzile sunt la jumătate din cât erau în 1998. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO