Business Internaţional

Atac armat într-un oraş din Germania. Opt persoane au fost împuşcate mortal

Atac armat într-un oraş din Germania. Opt persoane au...

Autor: Anamaria Cadis

20.02.2020, 02:04 6583

Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite grav, în două atacuri produse, miercuri seară, în oraşul german Hanau, a informat presa locală citată de The Guardian.

Poliţia a confirmat că au fost mai multe victime în urma incidentului produs, miercuri seară, în oraşul Hanau situat în apropiere de Frankfurt.

Primul atac a avut loc într-un bar din centrul oraşului, în timp ce al doilea a fost în cartierul Kesselstadt, scrie BBC News citând presa locală.

Trei persoane au fost ucise în primul atac şi alte cinci în al doilea.

Suspecţii au fugit de la faţa locului şi sunt în prezent în libertate.

Oraşul este survolat de elicoptere de poliţie şi zeci de echipaje au plecat în căutarea lor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO