Business Internaţional

Atentionare: o schimbare brusca a perceptiilor fata de risc poate ameninta cresterea economica

Atentionare: o schimbare brusca a perceptiilor fata de risc poate ameninta cresterea economica
02.03.2007, 20:56 13

Decizia luata de banca centrala japoneza pe 21 februarie, de majorare a ratelor dobanzii, prima decizie de acest gen luata din iulie, reprezinta cea mai recenta dovada ca cel putin pana acum economia globala a continuat sa creasca in ciuda impactului negativ al preturilor la produsele energetice si al deteriorarii pietelor rezidentiale, scrie The Wall Street Journal.
Banca Japoniei "a considerat ca economia noastra si-ar putea continua cercul virtuos al productiei, veniturilor si cheltuielilor", au declarat oficialii bancii, explicand de ce banca centrala a decis sa majoreze ratele dobanzii pe termen scurt cu un sfert de punct procentual pana la un nivel care este inca foarte scazut, de 0,5%. "Incertitudinile legate de traiectoria viitoare a celorlalte economii, inclusiv a economiei Statelor Unite, nu mai sunt la fel de pronuntate", au precizat ei.
Desi ritmul de crestere al economiei americane a incetinit considerabil de la nivelul atins la inceputul anului 2006, acesta s-a mentinut totusi destul de alert pentru ca rata somajului sa nu creasca in ciuda efectelor negative ale scaderii pietei rezidentiale.
In cazul celor 13 state care au in comun moneda unica europeana, ritmul de crestere economica este asteptat sa coboare de la cel mai ridicat nivel din ultimii sase ani, de 2,7%, inregistrat anul trecut, insa Comisia Europeana si-a majorat recent proiectia pentru 2007 la 2,4%. Conform unor date publicate recent, Spania s-a alaturat Germaniei si Italiei in ceea ce priveste inregistrarea unor rezultate foarte bune pe trimestrul patru, cererea solida venita din partea consumatorilor si investitiile avand ca destinatie sectorul constructiilor, impingand rata de crestere pana la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.
In ciuda avansului Chinei, Fondul Monetar International estimeaza ca Statele Unite, Europa continentala si Japonia reprezinta inca peste 40% din economia mondiala.
Tendinta de crestere se mentine. Inflatia, desi mai ridicata decat ar prefera unii bancheri centrali, se situeaza inca la un nivel redus. In Statele Unite, preturile de consum, excluzand produsele alimentare si energia, au crescut cu 2,7% in ultimele 12 luni, a anuntat recent guvernul american. Preturile la petrol sunt departe de niveluri record in timp ce pietele bursiere sunt in crestere la nivel global.
"Perspectivele sunt destul de pozitive", este de parere Nariman Behravech, economist-sef in cadrul Global Insight. Cel mai mare risc intrevazut de Behravech este cazul unei economii globale atat de robuste, incat va impinge preturile in sus si va determina banca centrala americana si cea europeana sa majoreze ratele dobanzii. Intr-adevar, pe masura ce bancherii centrali din Washington, Tokio si Frankfurt devin din ce in ce mai convinsi de faptul ca rata de crestere se va mentine constanta, iar inflatia va fi tinuta sub control, acestia se tem ca acest context macroeconomic "calm" va genera un nivel excesiv de speculatii si ii va face pe investitori sa subestimeze riscurile.
Unii strategi se tem ca o schimbare abrupta a perceptiilor fata de riscuri ar putea genera o scadere a preturilor la active, punand in pericol cresterea economica.
Sunt din ce in ce mai numerosi cei care se declara ingrijorati cu privire la tendinta asumarii unor riscuri excesive.
Banca Japoniei a mers cel mai departe in a reduce activitatile riscante prin intermediul politicii monetare. Desi oficialii au asociat decizia bancii centrale de majorare a ratelor dobanzii in primul rand cu increderea in economia japoneza, acestia s-au aratat preocupati de posibilitatea ca nivelul scazut al ratei dobanzii de referinta sa alimenteze asa-numitele operatiuni de "carry trades", contractarea de imprumuturi din tari cu rate scazute ale dobanzii in scopul realizarii de investitii la rate mai mari in Europa si Statele Unite.
Si oficialii bancii centrale americane acorda o atentie din ce in ce mai mare pretului scazut al riscului pe pietele financiare, insa cu interpretari diferite. Presedintele bancii centrale americane (Fed), Ben Bernanke, pune acest lucru in principal pe seama unor factori fundamentali, cum ar fi directionarea de catre statele emergente a unor volume mari de economii catre Statele Unite.
Altii, printre care si vicepresedintele Fed, Donald Kohn, sunt mult mai ingrijorati. "In prezent, in cadrul economiei globale, conditiile solide ale pietei financiare coexista cu dezechilibre de cont curent fara precedent intre tari si rate ale dobanzii aflate la un nivel scazut", a declarat recent Kohn in cadrul unui discurs.
In Europa, surprizele au avut aproape in intregime un caracter pozitiv in ultimul timp. "Zona euro a surprins cu adevarat la toate nivelurile catre sfarsitul anului trecut, reusind sa treaca peste o scadere a cererii din Statele Unite si o apreciere a euro, si ne asteptam ca aceasta atmosfera pozitiva sa se mentina si in acest an," spune Julian Callow, economist-sef european in cadrul Barclays Capital din Londra.
Totusi, acesta atrage atentia asupra faptului ca declinul cererii globale si majorarea ratelor in Germania vor impiedica regiunea sa inregistreze un ritm de crestere la fel de sustinut ca anul trecut.
Exporturile constituie in continuare elementul de baza al blocului, iar cererea in crestere din Europa Centrala a compensat scaderea cererii venite din partea Statelor Unite anul trecut. Insa si conditiile de pe piata muncii se imbunatatesc, ceea ce, considera economistii, ar putea impulsiona consumul.
Numarul persoanelor care au un loc de munca in Germania, cea mai mare economie din regiune, a atins cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani in 2006. Semnalele privitoare la redresarea cererii interne, mult timp punctul slab al blocului, s-au numarat printre factorii care i-au determinat pe producatori sa lanseze proiectii si mai optimiste pentru 2007 decat in 2006, conform unui studiu publicat recent de NTC Economics, o companie de consultanta cu sediul in Marea Britanie.
Perspectivele mai bune privitoare la crestere ar putea impinge Banca Centrala Europeana sa majoreze ratele dobanzii in acest an, multi analisti anticipand ca ratele ar putea creste pana la 4% pana in iunie, de la nivelul actual de 3,5%.
Perspectivele de majorare a ratelor dobanzii reprezinta de fapt un risc major pentru evolutia zonei euro. Multe firme din zona euro au contractat volume masive de imprumuturi, devenind mai sensibile la majorarile de rate.
Iar in contextul in care BCE este decisa sa mentina costurile legate de contractarea de imprumuturi la un nivel ridicat, iar ritmul si momentul in care Banca Japoniei si Fed-ul vor majora ratele dobanzii sunt neclare, unii economisti considera ca aprecierea euro ar putea continua.
"Aprecierea euro in raport cu dolarul si yenul reprezinta probabil cel mai mare risc in ceea ce priveste cresterea economica pe care-l intrevedem," spune Erik Nielsen, economist-sef european in cadrul Goldman Sachs din Londra.

AFACERI DE LA ZERO