Chevron intenţionează să investească 7 miliarde de dolari pentru a-şi majora de peste două ori producţia de petrol din Venezuela în următorii cinci ani, aceasta fiind prima investiţie majoră asumată de un gigant petrolier american în ţara latino-americană după ce administraţia Trump l-a înlăturat de la putere pe fostul lider Nicolás Maduro, titrează FT.
Casa Albă face presiuni asupra companiilor internaţionale să investească în Venezuela, în încercarea de a creşte producţia de petrol din această ţară aflată sub control american.
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, se află în această săptămână la Caracas pentru a anunţa angajamente de investiţii din partea unor companii americane şi pentru a atrage noi investiţii.
Mike Wirth, directorul general al Chevron, a declarat că decizia de extindere a afacerilor în Venezuela „reflectă încrederea noastră în potenţialul uriaş al resurselor ţării” şi că Venezuela va reprezenta o parte competitivă a portofoliului companiei „timp de decenii”.
Chevron a precizat că petrolul venezuelean, care este adesea greu şi dificil de extras şi transportat, va avea costuri totale de producţie de sub 20 de dolari pe baril. Noile perimetre petroliere ale companiei sunt situate în apropierea activelor pe care Chevron le deţine deja prin intermediul asocierilor sale.
Compania s-a numărat printre cele care şi-au menţinut operaţiunile în Venezuela în pofida sancţiunilor americane şi a fost considerată de Washington un obstacol în calea extinderii controlului Rusiei şi Chinei asupra sectorului petrolier al ţării.
Giganţii petrolieri americani ExxonMobil şi ConocoPhillips au fost până acum reticenţi în a reveni în Venezuela, după ce au pierdut active de miliarde de dolari în urma exproprierilor realizate de stat.
Companiile Eni din Italia şi Repsol din Spania şi-au continuat, de asemenea, activitatea în ţară în timpul sancţiunilor americane. Eni a declarat că ar putea creşte producţia de petrol de la 12.000 de barili pe zi la 200.000 de barili pe zi sau chiar mai mult, însă nu a confirmat deocamdată un plan de investiţii.
Producţia actuală a Chevron în Venezuela este de 280.000 de barili pe zi, în creştere de la 50.000 de barili pe zi în urmă cu câţiva ani, potrivit unei analize a RBC Capital realizate după o întâlnire cu directorul financiar al companiei, Eimear Bonner.
Bonner a declarat că Chevron ar avea nevoie de „protecţii fiscale”, precum dreptul de a apela la arbitraj internaţional, pentru a investi mai mult în Venezuela, au adăugat analiştii.
BP şi Shell au anunţat, de asemenea, noi proiecte în Venezuela în acest an, majoritatea investiţiilor lor fiind concentrate asupra câmpurilor de gaze naturale offshore.