Business Internaţional

Austria ar putea construi un gard pe un segment al frontierei cu Italia; Premierul italian denunţă iniţiativa

Austria ar putea construi un gard pe un segment al...

Autor: Roxana Maciuca

27.04.2016, 18:59 138

Renzi a catalogat drept "ruşinoasă" închiderea pasului Brenner, fiind contrară legislaţiei europene, relatează BBC News online.

Intenţia de a închide o porţiune din frontiera celor două state a venit la câteva zile după ce un partid de extremă-dreapta a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în Austria.

Şeful poliţiei din Tirol, Helmut Tomac, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că propunerea de a construi un gard pe un segment al frontierei va depinde de gradul de cooperare al Italiei.

Mii de camioane tranzitează zilnic pasul Brenner, principala legătură între nordul şi sudul Alpilor.

Austria deja a început să introducă verificări la frontierele sale în încercarea de a scădea numărul de imigranţi care tranzitează ţara. Noile măsuri presupun verificarea camioanelor şi a maşinilor private care circulă pe autostrăzi, dar şi a trenurilor.

Austria a introdus, de luni, noi controale la frontiera cu Ungaria, pentru a preveni alte rute pentru traficanţii de imigranţi, în condiţiile în care tot mai multe cazuri de traversare ilegală s-au înregistrat în ţară pe fondul închiderii rutei balcanice la jumătatea lunii martie.

În baza noilor controale, poliţiştii austrieci vor efectua verificări în autovehiculele care trec prin principalele puncte de frontieră dintre cele două state, la militarii vor patrula în alte puncte de la graniţă.

Vara trecută, zeci de mii de imigranţi au tranzitat Ungaria şi Austria pentru a se îndrepta spre Germania, destinaţia preferată a imigranţilor, până când Ungaria şi-a închis graniţele în septembrie.

Poliţia nu a precizat cât vor rămâne în vigoare noile controale la frontieră.

Austria a fost criticată de nenumărate ori pentru politicile sale dure privind gestionarea valului de imigranţi din ţară, printre care impunerea de cote zilnice de imigranţi - 3.200 de sosiri per zi -, dar şi limitarea de solicitări de azil la 37.500 pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO