Business Internaţional

Autoritatea de reglementare europeană se va pronunţa în ianuarie în privinţa Boeing 737 MAX

Autoritatea de reglementare europeană se va pronunţa în ianuarie în privinţa Boeing 737 MAX

Autor: Dorin Oancea

21.11.2020, 23:59 56

Autoritatea de reglementare europeană în materie de siguranţă a aviaţiei consideră că Boeing 737 MAX este sigur, după o analiză îndelungată şi se aşteaptă să permită reluarea zborurilor comerciale în ianuarie, a declarat un oficial, sâmbătă, citat de Reuters.

Miercuri, US Federal Aviation Administrationa a ridicat dispoziţia de oprire a zborurilor luată în urmă cu 20 de luni, impusă după două accidente majore care au dus la modificări de proiectare a cabinei de pilotaj.

Zborurile comerciale din SUA urmează să fie reluate la sfârşitul lunii decembrie.

„Am vrut să realizăm o analiză total independentă a siguranţei acestei aeronave, aşa că am efectuat propriile noastre verificări şi teste de zbor”, a declarat Patrick Ky, directorul executiv al Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), pentru Paris Air Forum.

„Toate aceste studii ne spun că 737 MAX poate reveni la zbor. Am început să punem în aplicare toate măsurile”, a spus el. „Este probabil ca, în cazul nostru, să adoptăm decizia care îi permite să reia zborurile în ianuarie.”

 
AFACERI DE LA ZERO