Business Internaţional

Autorităţile catalane, avertizate în urmă cu două luni de CIA că Barcelona este vizată de terorişti

Autorităţile catalane, avertizate în urmă cu două...

Autor: Mircea Olteanu

18.08.2017, 08:03 257

Oraşul era o ţintă evidentă după atentatele în alte oraşe europene majore precum Paris, Londra şi Berlin, a transmis agenţia americană de informaţii.

Mai mult, la finalul lunii iulie, printr-un mesaj postat pe Twitter, membri ai reţelei teroriste Stat Islamic ameninţau că vor comite un atentat în Spania.

Reţeaua teroristă sunnită a revendicat, joi seară, atentatul comis în oraşul spaniol Barcelona, potrivit Institutului american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

Cel puţin 13 persoane au fost ucise, iar alte 80 au fost rănite în atentatul comis joi după-amiază în oraşul spaniol Barcelona, relatează cotidianul El Pais. Potrivit publicaţiei citate, 15 dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.

Ulterior, forţele de poliţie spaniole au ucis cinci suspecţi, care purtau centuri cu explozibil, în oraşul Cambrils, pentru a opri un al doilea atac terorist.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO