Business Internaţional

Autorul atacului din Belgia omorâse o altă persoană cu o seară înainte de incidentul de la Liege

Autorul atacului din Belgia omorâse o altă persoană cu...

Autor: Teodora Marinescu, Mediafax

30.05.2018, 12:19 116

Bărbatul care a ucis marţi doi ofiţeri de poliţie şi un civil în oraşul belgian Liege, omorâse o altă persoană cu o noapte înainte de atac, a informat miercuri Jan Jambon, ministrul belgian de Interne, relatează site-ul postului BBC.

Jan Jambon a declarat că atacatorul, Benjamin Herman, a ucis un bărbat, un fost prizonier, pe care l-ar fi cunoscut în timp ce era în închisoare.

Atacatorul a reuşit să ia o ostatică înainte să fie împuşcat mortal de autorităţi.

Motivul său nu este clar încă, însă incidentul a fost considerat un act de terorism.

Surse din poliţie, citate în presa locală, afirmă că l-ar fi auzit pe bărbat strigând "Allahu Akbar".

Postul belgian RTFB a relatat că atacatorul a fost eliberat temporar din închisoare luni. Presa consideră că acesta ar fi fost radicalizat în închisoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO