CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a declarat miercuri că piaţa bursieră din SUA este supraevaluată şi că este precaut din cauza deficitului bugetar, a inflaţiei, precum şi a tulburărilor geopolitice, scrie CNBC.
„Preţurile activelor sunt oarecum supraevaluate, din orice perspectivă” a spus Dimon, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia.
Dimon a precizat că se referă în mod specific la piaţa bursieră americană, care se află în mijlocul unei perioade îndelungate de creştere. Indicele S&P 500 a avut creşteri anuale consecutive de peste 20% în 2023 şi 2024, prima dată când s-a întâmplat acest lucru în mai mult de 25 de ani.
Jamie Dimon, în vârstă de 68 de ani, este una dintre cele mai respectate voci din finanţe, după ce a transformat JPMorgan în cea mai mare bancă americană.
El a exprimat un ton precaut încă din 2022, când a spus că un „uragan” se îndreaptă spre economia SUA. Totuşi, această furtună nu a sosit încă, iar economia americană a depăşit aşteptările în ultimii ani, iar alegerea lui Donald Trump în noiembrie a crescut speranţele cu privire la ce poate face o administraţie prietenoasă cu bursa.
„Ceea ce mă îngrijorează este deficitul bugetar; este o problemă globală, nu doar americană,” a spus el. „Şi întrebarea conexă, ‘Va dispărea inflaţia?’ Nu sunt atât de sigur.”
Aceata şi-a exprimat sprijinul pentru tarifele comerciale, în măsura în care acestea consolidează securitatea naţională.