• Leu / EUR4.9458
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7643
Business Internaţional

Avertisment dur al economiştilor: Economia SUA va intra în recesiune din cauza conflictului comercial dintre Washington şi Beijing

Avertisment dur al economiştilor: Economia SUA va intra în recesiune din cauza conflictului comercial dintre Washington şi Beijing

Autor: Departamentul Economic

09.08.2019, 12:15 3107

Escaladarea recentă a conflictului comercial din SUA şi China este în măsură să grăbească intrarea economiei americane în recesiune, au apreciat majoriatea economiştilor chestionaţi de Reuters. 

Economiştii au anticipat şi că Fed va efectua o nouă reducere a dobânzilor în septembrie, şi încă o dată anul viitor.

Sondajul, efectuat în perioada 6-8 august, conferă o probabilitate de 45% ca economia SUA să intre în recesiune în următorii doi ani, în creştere faţă de 35% în sondajul precedent şi cea mai mare din mai 2018, data primei chestionări de acest tip.

Săptămâna trecută, preşedintele Donald Trump a declarat că va impune noi tarife vamale suplimentare pentru importuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari, începând cu 1 septembrie, iar Washingtonul a etichetat luni China drept manipulatoare de valută.

Beijingul a avertizat că măsură poate deteriora grav ordinea financiară internaţională şi va provoca haos pe pieţele financiare, afectând redresarea economică globală.

Aproape 70% dintre economiştii chestionaţi spun că ultimele evoluţii au apropiat următoarea recesiune americană.

Nu este clar dacă factorii de decizie sunt dornici să reducă din nou ratele, mai ales după ce preşedintele Fed, Jerome Powell, a caracterizat cea mai recentă reducere drept „o ajustare a politicii la jumătatea ciclului”.

Conform ultimului sondaj Reuters, creşterea economică a Statelor Unite va încetini până la 1,8% până la finele anului 2020, de la 2,1% în trimestrul trecut şi cu mult sub rata de 3,1% din primele trei aluni ale anului.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9458
Diferență: -0,0445
Ieri: 4.9480
Azi: 4.7643
Diferență: 0,4618
Ieri: 4.7424
Azi: 5.8036
Diferență: 0,4257
Ieri: 5.7790
Azi: 4.7597
Diferență: -0,063
Ieri: 4.7627