Business Internaţional

Aviaţia militară turcă a efectuat noi bombardamente în Irak, fără permisiunea Statelor Unite

Aviaţia militară turcă a efectuat noi bombardamente...

Autor: Mihai Draghici

26.04.2017, 20:41 471

Potrivit Administraţiei de la Ankara, raidurile aeriene au vizat poziţii kurde din regiunea irakiană Zap.

"Au fost vizate două ascunzători şi un adăpost, fiind ucişi şase membri ai organizaţiilor teroriste care pregăteau un atac", a comunicat armata turcă, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

Turcia consideră organizaţie teroristă mişcarea kurdă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Marţi, aviaţia militară turcă a atacat poziţii kurde din regiunea irakiană Sinjar şi din nord-estul Siriei, omorând în total circa 70 de militanţi.

Statele Unite au exprimat "preocupare profundă" în legătură cu raidurile aeriene, semnalând că Turcia nu a primit permisiunea din partea coaliţiei internaţionale care vizează poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO