Business Internaţional

Avionul prăbuşit în Iran: Teheranul invită experţi ucraineni şi reprezentanţi ai companiei Boeing să ia parte la ancheta referitoare la prăbuşirea avionului ucrainean

Avionul prăbuşit în Iran: Teheranul invită experţi ucraineni şi reprezentanţi ai companiei Boeing să ia parte la ancheta referitoare la prăbuşirea avionului ucrainean

Autor: Andrei Vacaru, Mediafax

10.01.2020, 03:07 179

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Abbas Mousavi, a declarat joi pe Twitter că ţara sa a invitat experţi ucraineni şi reprezentanţi ai Boeing să participe la ancheta referitoare la prăbuşirea avionului ucrainean care se deplasa de la Teheran spre Kiev, potrivit CNN.

De asemenea, el a declarat că Iranul a demarat deja o anchetă în acest sens, în concordanţă cu regulamentele Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile.

Totodată, în cadrul aceluiaşi mesaj, oficialul a reiterat că ţara sa invită toate statele care deţin informaţii în acest caz să le furnizeze echipei de anchetă. „Am aprecia dacă ţările care pot oferi informaţii comisiei de anchetă ar face acest lucru”, a scris Mousavi.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit după prăbuşirea aeronavei.

AFACERI DE LA ZERO