Business Internaţional

Baccardi cauta un nou director general

26.11.2004, 00:00 71



Javier Ferran a demisionat din functiile de presedinte si director general detinute la compania producatoare de bauturi alcoolice Bacardi, informeaza Financial Times.



Compania cu sediul in Bermude a invocat "motive personale, de ordin familial" pentru surprinzatoarea plecare a acestuia din pozitia pe care a ocupat-o din iunie 2003.



Ruben Rodriguez, chairman-ul Bacardi, va deveni presedinte si director general interimar pana la gasirea unui inlocuitor pentru Ferran.



Rodriguez a fost presedintele si directorul general al companiei timp de de trei ani, inainte ca Ferran sa preia postul. Ferran a lucrat anterior la Martini & Rossi, societate preluata de Bacardi in 1993.



Bacardi produce marca de rom cu acelasi nume, whiskey-ul Dewar, gin Bombay Sapphire si vermut Martini. Compania a declarat ca Ferran a demarat procedurile pentru achizitia Grey Goose, un brand de vodka "ultra-premium", tranzactie estimata in jurul a 1,52 mld. euro.



Ultimele rezultate ale producatorului de alcool, facute publice in luna iunie, indicau o scadere de 21% in castigurile nete datorita performantelor palide la vanzarile marcii Bacardi Breezer, si la alte marci ale companiei. Totusi, fluxul de numerar operational a crescut cu 18%.



In februarie, familiile care controleaza grupul au votat pentru acordarea girului consiliului director pentru a lista actiunile companiei la bursa.



Decizia a fost perceputa ca un potential prim pas inainte ca actiunile companiei sa fie listate la bursa din New York sau pentru o alianta cu o companie concurenta, Rodriguez subliind ca oricare dintre aceste solutii este posibila.



Conducerea companiei a fost, de asemenea, imputernicita sa recruteze persoane din afara companiei cu o experienta relevanta in industria bunurilor de larg consum.



In alta ordine de idei, guvernul finlandez a hotarat sa vanda restul de 20% din actiunile producatorului de vodka Finlandia companiei Brown-Forman, care detine brandul de whisky Jack Daniel's. Grupul american cumparase initial 80% din afacere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO