Business Internaţional

Banca franceză BNP Paribas sapă după bani în Orientul Mijlociu

Autor: Paul Comşa

23.09.2011, 00:00 267

Directorii BNP Paribas se află într-un turneu în Orientul Mijlociu pentru a atrage surse ieftine de capital şi a restabili încrederea în cea mai mare bancă franceză, în condiţiile în care se aşteaptă ca ratingurile ei să fie reduse, decizie care ar mări considerabil costurile de finanţare.

Oficialii preconizează că vor strânge astfel aproximativ 2 mld. euro de la investitorii din Qatar şi Abu Dhabi, scrie Financial Times.

Delegaţia BNP va cuprinde membri din Consiliul de administraţie şi pe consilierul Jacques Larosiere, unul dintre consilierii băncii şi preşedintele Comitetului Strategic al Trezoreriei Franceze. Sursa problemelor instituţiei de credit este expunerea mare faţă de datoriile suverane ale Greciei estimată la 5,2 mld. euro, fapt ce a cauzat o scădere dramatică pe bursă a acţiunilor BNP, de peste 40% de la începutul lunii iulie.

Potrivit unor surse apropiate băncii, directorul executiv Baudoit Prot consideră că instituţia are suficiente rezerve de capital şi de lichiditate pentru a înfrunta furtuna de pe pieţele internaţionale, dar se teme că situaţia s-ar putea înrăutăţi.

În acelaşi timp, bancherii au cerut autorităţilor să efectueze de urgenţă un test de stres pentru a evidenţia locul în care se află slăbiciunile din sistemul bancar francez, măsură care ar putea duce la o injecţie de capital din partea statului. Zvonurile cu privire la o posibilă finanţare provenită din Qatar au fost umbrite de evoluţia slabă a pieţelor de capital de ieri, până la jumătatea şedinţei de tranzacţionare acţiunile scăzând cu 4,7%.

Finanţarea băncii franceze de către statele arabe nu ar fi primul eveniment de acest gen în ultimii ani. În 2008, investitori din Qatar şi Abu Dhabi au cumpărat acţiuni ale băncii britanice Barclays, achiziţie care a ajutat instituţia de credit să îşi păstreze independenţa, în condiţiile în care rivalii Royal Bank of Scotland şi Lloyds au fost, în parte, naţionalizaţi.

Qatar, micul stat din Golf cu o creştere economică revizuită de FMI pentru acest an la peste 16%, s-a aflat în discuţii şi cu alte bănci franceze aflate în dificultate pentru achiziţionarea de acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO