Business Internaţional

Băncile din Grecia ar putea menţine câteva luni limitele privind retragerile de numerar

Băncile din Grecia ar putea menţine câteva luni limitele privind retragerile de numerar

Băncile din Grecia s-au redeschis luni, dar limita la retragerile de numerar a rămas în vigoare

Autor: Mihai Draghici

27.07.2015, 00:04 477
Băncile din Grecia vor menţine câteva luni limitele privind retragerile de numerar, până la reluarea în regim normal a finanţării europene şi până la eventuala restructurare a datoriei suverane, afirmă oficiali citaţi de Reuters.

Băncile din Grecia s-au redeschis luni, după trei săptămâni, dar limita la retragerile de numerar a rămas în vigoare, fiind stabilită la 420 de euro pe săptămână.

Restricţiile la retragerile de numerar ar urma să fie menţinute până când Grecia va obţine un nou program de finanţare din partea Grupului Bruxelles - format din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

„Activitatea băncilor este practic blocată în momentul de faţă, iar situaţia economiei Greciei se înrăutăţeşte“, explică un oficial grec, sub protecţia anonimatului, subliniind că există din ce în ce mai mulţi clienţi care au suspendat rambursarea creditelor. „Este improbabil ca blocajul financiar să fie depăşit în curând, chiar dacă măsurile pentru controlul capitalului ar putea fi atenuate puţin. Practic, la controlul capitalului se va putea renunţa definitiv abia după ce băncile vor fi capitalizate suficient“, confirmă Jens Weidmann, preşedintele băncii centrale germane (Bundesbank). „Am vrea, dacă este posibil, o sumă iniţială care să fie disponibilă pentru nevoile prioritare ale băncilor. Ar fi vorba de aproximativ 10 miliarde de euro“, a afirmat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Ministerului Finanţelor elen. Conform experţilor, băncile din Grecia ar avea nevoie de cel puţin 25 mld. euro pentru recapitalizare.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie, Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Negocierile care ar fi urmat să înceapă vineri la Atena pentru al treilea program de asistenţă financiară au fost amânate câteva zile, din raţiuni organizatorice. Potrivit unui oficial al UE, creditorii internaţionali caută un loc sigur pentru discuţii.

AFACERI DE LA ZERO